Decăderea moralității

Copil fiind, mă încânta biciul unui vecin care avea căruță cu cai. Într-o zi i l-am furat și fericit pocneam din bici prin toată ograda. Mă vede tata și-mi zice: băiete, te duci la bădit-tu Vasile Radu și-i spui așa: b ădie Vasile m-a trimis tata să-ți dau înapoi biciul ăsta pe care eu ți l-am furat. Da, așa-i spui, că eu îl întreb! Dacă minți, ai de-aface cu nuiaua mea. Am stat la poarta omului vreun ceas. Îmi era o rușine cumplită. Cum să-i spun eu că i-am furat obiectul!

Până la urmă, a ieșit omul din curte și m-a întrebat: ce-i măi băiete? ai vre-o treabă cu mine? I-am spus ce m-a învățat tata, dar am înlocuit cuvântul „furat” cu „găsit”. Întors acasă, tata m-a întrebat cum i-am spus omului. De frică, i-am relatat exact cum i-am zis. Aha, zice tata, vasăzică după ce că ești hoț, ești și mincinos! Rușinea suferită m-a urmărit toată viața. Nu aș mai fi pus mâna pe lucrul cuiva nici să mă arzi cu focul! Tata, țăran cinstit, avea o moralitate a lui, o cinste ireproșabilă, care nu accepta nedemnitatea.

Acum, privesc cu stupoare cum le cresc averile politicienilor, cum ajung foarte repede să dețină proprietăți, apartamente de lux, mașini scumpe, lucrări de artă și conturi în bănci de sute și chiar milioane de euro. Mie mi-e clar că provin din furat, din specularea unor legi strâmbe, pe care ei înșiși le clocesc spre înavuțirea lor. Liviu Mănăstire le devoalează averile la Realitatea Tv. fără să-i întrebe cum le-au agonisit, în timp ce vinovații tac ca porcu-n păpușoi. Neânfricați și veseli, ei eludează moralitatea fără să se lase intimidați de indispoziții. N-au insomnii, neliniști, dubii sau cât de cât o mică mustrare de cuget sau rușine. Nemulțumirea populației o consideră doar bruiajul vulgar al unei masse inferioare, care nu pricepe nimic și poate fi narcotizată și deprinsă cu ideea că nu ceea ce trăiește e adevărat, ci ceea ce i se spune că se face și niciodată nu se face.

Cel puțin dl. Băsescu reformează societatea de aproape un deceniu și iată că țara a ajuns într-o sărăcie lucie și într-o degringoladă morală fără precedent în istoria României. Cam acestea ar fi cauzele reale ale decăderii moralității. Bățos, dl. Băsescu stă în fruntea statului, inflexibil, gata să se instaleze pe un soclu de carne omenească, desființând spitale, școli, servicii de utilitate publică. Oploșește, în schimb, o specie de abuzivi în instanțele judiciare și ale procuraturilor, inși gata să privească cu spatele impura demnitate a justiției. Toți insuficienții, toți papugii, toți agitații se cred un amestec de Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul sau Vlad Țepeș. Toți fac comerț cu noțiuna de bun român, abandonând moralitatea și toți se tem de trădare, precum Farfuridi și Brânzovenescu.

„Interesul național” e al celor de la putere. Adică „eu, tu și-ai noștri”. Niciodată al nației înșiși. Ba, mai suportăm și delirul egolatric al dlui Băsescu, care se simte un erou al eticului, un justițiar, un inspirat, un om al misiunii istorice. E un tip ce-și confundă interesele, chiar reveriile, cu soluțiile constituționale, pe care, de altfel, le ajustează după bunul său plac. Motiv pentru care a și amendat noua Constituție, înainte ca acest proiect să fie supus dezbaterii parlamentare și, apoi, celei publice. El stă bățos de parcă ar fi tras în țeapă de propria sa indignare, cauzată de cei ce au lichidat reforma păguboasă a dlui. Boc și a camarilei sale de țațe, propuse, acum, de prezident la șefia statului. În fața acestor figuri sinistre, vorba lui Tudor Gheorghe, „atât timp cât mai trăiesc, nu vreau să mă căciulesc. Că dacă m-oi căciuli, la ce dracu oi mai trăi”.