Compania DEDEMAN a obținut de la Primăria Bacău autorizația de construire pentru ridicarea unui cartier rezidențial privat, format din 14 vile și alte dependințe.

Proiectul, anunțat în premieră de Ziarul de Bacău în 2019, a fost demarat de firma fraților Pavăl în toamna anului 2022, când zeci de utilaje au lucrat la îndiguirea zonei. Cartierul rezidențial este amplasat la capătul Lacului II, sau „coada lacului”, așa cum este cunoscută zona de către băcăuani și este mărginit de pădurea Șerbănești.
Conform autorizației de construire obținute luna aceasta de la Primăria Bacău, este vorba despre un cartier de locuințe privat, ce va cuprinde un număr de 14 vile de lux, și va beneficia de un club de agrement și un teren de tenis acoperit. Compania a executat deja digul de protecție, urmând, de asemenea, să fie amenajate căi de acces și alte dependințe.
Reprezentanții companiei DEDEMAN au confirmat pentru Ziarul de Bacău faptul că proiectul nu este destinat comercializării. „Confirmăm faptul că ansamblul rezidențial pe care îl vom construi pe Calea Romanului este un proiect privat”, ne-au transmis reprezentanții DEDEMAN.
După 5-6 ani au obținut Autorizația????
Pe ăștia nu i-a învățat nimeni cum să ia Autorizație în 2-3 luni????
Vrajeala…