Deliciile Eutherpei

Muzică și emoție

Vasile PRUTEANU

S-au făcut mari eforturi teoretice destinate a caracteriza fenomenul muzical contemporan și mișcarea rapidă a acestei arte de la un curent la altul, în încercările ei de a abandona jocurile lamentabile de construcție, care-l transformau pe compozitor într-un arhitect infantil. Cred că Baudelaire este personalitatea ce a surprins cel mai cuprinzător ceea ce numim „contemporaneitate în artă”. „Modernitatea – scria poetul – este tranzitoriul, efemerul, riscul ca jumătate a artei, a cărei cealaltă jumătate este eternul și imuabilul”. Această exactă definiție nu poate fi mai bine ilustrată decît adunînd la un loc creatori și creații reprezentative pentru componistica actuală într-un festival internațional ca „Zilele Muzicii Contemporane”, desfășurat la Bacău între 25-28 septembrie a.c. Festivalul a reliefat faptul că „muzica nouă depășește în expresie și emoție tot ce au creat secolele anterioare”, afirma Stravinski în cunoscutele sale convorbiri cu Robert Craft.
Fără a ne opri la analiza procedeelor componistice și interpretative întrebuințate, cu tot ce au acestea mai insolit, mai surprinzător și mai viguros, putem concluziona că însuși spiritul noii arte muzicale este unul de avangardă, izvorît cu totul neașteptat din comentariul faptului imediat în confruntarea lui cu tradiția asimilată în însăși mișcarea ei, ce încorporează surpriza în imaginație. Ultimile două concerte ale festivalului au relevat cu exactitate această aserțiune. Atît lucrarea lui Dan Dediu („Motto-studien”), cît și cea a lui Horia Surianu („Inimame”) și cea a naistului Gheorghe Zamfir („Grand rapsodie Roumanie”) au la origine fie comentarii moderne sau post moderne mozartiene, fie teme folclorice distilate prin diferite procedee componistice, fără a se suspenda parfumul și culorile inconfundabile ale sonorităților originare. Tocmai aceste elemente au determinat calda adeziune a publicului, care le-a ovaționat minute în șir. Lucrările amintite (captivante și consistente melodic) s-au constituit într-o solidă replică dată muzicilor abstracte, ultraformalizate, ce invadează, din păcate, piața componisticii culte contemporane. Oricum, experimentele nefericite de tipul plagiaturii lui Drake Marby („Silent duration 1”) după stilistica lui John Cage trec, se petrec cernute prin sita valorilor adevărate. Cred că instinctul publicului de concert nu poate fi înșelat cu ușurință, el alegîndu-și muzica în stare a-i mișca afectivitatea și gîndirea într-un raport compact de egalitate. Este explicația succesului fulminant al lucrărilor lui Dan Dediu, Horia Surianu și Gheorghe Zamfir, ale căror partituri conțineau ample citate din creația cultă sau folclorică, într-o succesiune de teme tratate componistic cu un mare talent, intuiție și respirație întîlnite în celebrele rapsodii române ale lui George Enescu.
Dirijorul Ovidiu Bălan le-a evidențiat sugestiv caracterul și pitorescul, conducînd orchestra cînd spre amplificarea ambitusului muzical, cînd scăzîndu-i tonusul în pasajele omofone sau monodice. Atît saxofonistul francez Daniel Kientzy, cît și naistul Gheorghe Zamfir au „meșteșugit” cu sobră finețe o serie de performanțe interpretative de calitate, parcurgînd cu un impresionant brio toate dificultățile tematice sau dinamice ale partiturilor. Dacă în compoziția „Inimame” a lui Horia Surianu, solistul Daniel Kientzy a subliniat tristețea cîntecului maramureșean cu o caldă umanitate, Gheorghe Zamfir a conferit lucrării proprii („Grand rapsodie Roumaine”) acel aer de epopee eroică atît de drag publicului nostru. Ambii soliști au etalat un superior talent, o frumoasă tehnică instrumentală, stăpîni cu grație asupra mijloacelor de exprimare vie a sensibilității, a afectivității într-un chip care atrage admirația. Efuziunile și evocările specific românești au fost cele mai caracteristice afirmări ale compozițiilor asumate în program, cărora Filarmonica băcăuană (sub îndemnurile cuceritoare ale maestrului Ovidiu Bălan) le-a dat o vie și concentrată interpretare.
Festivalul Internațional „Zilele Muzicii Contemporane” nu s-a rezumat doar la seria de concerte de muzică nouă, ci a fost agrementat și cu alte acte de înălțime spirituală. Astfel, Centrul Cultural „George Apostu” a găzduit expoziția „Biviziuni” a pictorilor Andreea Palade – Flondor și Dan Palade, cu lucrări inspirate din gîndirea metafizică a muzicienilor și artiștilor angajați pe teritoriul vast al artei contemporane. Flautistul Dorel Baicu a susținut muzical vernisajul, interpretînd cu vădită măiestrie compoziții de G.Ph. Telemann, Ph. E. Bach, Nicolo Paganini și A. Honegger. Cu acest prilej a fost lansată și revista „Vitraliu” – un număr exclusiv dedicat lui George Bacovia. Astfel, festivalul s-a încheiat într-o atmosferă de largă respirație și sublimă inspirație artistică, răsplătind efortul constant de 20 de ani întru menținerea acestui eveniment de rezonanță europeană și nu numai.ebuințate, cu tot ce au acestea mai insoli

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!