Democrația – o posibilă cale spre dictatură

* Politicul adevărat este asumarea responsabilității, nu satisfacerea setei de putere * Modul actual de pregătire a clasei politice este defectuos

În eseul anterior despre politic – văzut, în esență, ca speranță de mai bine – am sugerat doar că definirea politicului ca dorință de a avea (cît mai multă) putere este foarte nocivă, iar rezultatele se văd peste tot acolo unde substituirea responsabilității cu puterea a dus deja la substituirea democrației cu dictatura. Să mă explic: nu sînt primul care a atras atenția că democrația este una dintre căile posibile pentru transformarea acesteia în opusul său, adică în dictatură. Aceasta nu este o exagerare, ci o realitate deja probată. Ascensiunea lui Hitler la conducerea Germaniei este doar un exemplu. Nu avem, din păcate, suficiente dovezi – și este puțin probabil că vom avea în curînd, cel puțin dacă ne referim la alegeri care au avut loc în trecut – pentru a demonstra că unele sau altele dintre campaniile electorale au fost fraudate, permițînd ascensiunea la conducere (unii ar spune “la putere”) a celor care vor puterea ca scop în sine, adică a extremiștilor, totalitariștilor și celor care cred că dictatura este singura cale de salvare națională. Poate în viitor, prin programe informatice sofisticate și bine protejate, să existe posibilitatea reală de a evita orice deformare a voinței electoratului de a delega responsabilitatea politică uneia sau alteia dintre formațiunile politice aflate în competiție. Într-adevăr, finalitatea imediată a oricărei competiții pentru obținerea încrederii majorității electoratului o constituie obținerea împuternicirii populare de a urma anumite strategii de dezvoltare socială. Dar această împuternicire este văzută de unii ca punctul terminus al activității lor electorale (urmînd doar ca, în continuare, să lase lucrurile să evolueze de la sine și să justifice, apoi, de ce nu s-au putut ține de cuvînt…), în timp ce împuternicirea este doar mijlocul prin care scopurile sociale pot fi atinse. Cu alte cuvinte, competiția electorală și obținerea învestiturii reprezină dimensiunea economică a jocului politic, suportul său existențial. Dar politicul adevărat începe odată cu asumarea responsabilității politice în calitate de persoană publică dedicată intereselor comunității.

Substituirea responsabilității cu dorința de putere are cel puțin două posibile explicații: prima este de natură teoretică și se referă la modul cum este “școlită” viitoarea clasă politică, viitorii funcționari publici și viitoarele persoane cu putere de decizie în numele și în interesul comunității. Am mai formulat această critică la adresa structurii curriculare de la facultățile de Științe politice (îndeosebi insuficiența pregătirii economice, etice și juridice). A doua, de natură practică, se referă la modul în care funcționează mecanismele regimului democratic. Dacă aceste mecanisme nu funcționează sau funcționează prost atunci actul competițional electoral este unul pur economic: investesc ceva pentru a obține mai mult decît am investit. De la considerarea campaniei electorale ca un simplu act investițional/financiar și pînă la fraudarea mecanismelor democratice pentru asigurarea recuperării investiției și a unei rate a profitului cît mai mari nu este decît… o jumătate de pas.

Desigur, dezideratele și raționamentele de mai sus – mai ales în context balcanic – au o puternică notă de utopism, chiar de naivitate, dar reamintirea acestora cred că ar putea oferi măcar o șansă intențiilor declarate de a influența pozitiv mersul democratic al lucrurilor. Campaniile anticorupție de la noi, din Bulgaria sau din alte viitoare state membre ale Europei unite sînt evident sortite eșecului dacă nu se bazează pe eliminarea celor două cauze ale procesului de substituire a responsabilității cu dorința de putere (absolută, dacă s-ar putea): educația și funcționarea instituțiilor democratice. La noi, în ultima perioadă, se insistă masiv pe funcționarea instituțiilor statului. Dar acestea sînt doar o parte a mecanismului democratic. Limitarea mecanismului democratic doar la instituțiile statului este, după părerea mea, o șansă acordată absolutismului politic deoarece nu se face referire la funcționarea instituțiilor democratice în ansamblul lor, cele ale societății civile nefiind deloc de neglijat. Funcționarea corectă (citește: necoruptă) a presei, a organizațiilor neguvernamentale și a spiritului civic (l-aș putea numi spirit de… ecopolis), deschiderea față de orice control public, toate astea ar putea ajuta și potența funcționarea instituțiilor statului, dar și a mecanismului democratic în ansamblu. Altfel, derapajul spre dictatură va fi justificat tocmai de nefuncționarea democrației. (Liviu Drugus, Universitatea Bacovia)pentru a demonstra că unele sau altele dintre cam

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!