Democrații au aruncat doi tineri în lupta pentru Parlament

Redacția Ziarul de Bacău

Organizația Județeană a Partidului Democrat (PD) și-a stabilit, după lungi dezbateri și amînări, candidații proprii de pe lista comună a Alianței Dreptate și Adevăr. Astfel, locul doi de pe lista pentru Camera Deputaților va fi ocupat de Liviu Alexandru Miroșeanu, iar Cristi Cucuianu este al doilea de pe lista candidaților Alianței D.A. la Senat. Președintele filialei băcăuane a PD, deputatul Vasile Nistor, ne-a declarat că „s-a mers pe o formulă de tineri, așa cum am promis de mai multă vreme. Am considerat că a venit timpul să le lăsăm locul acestora”. Democrații i-au mai desemnat și pe Nicolae Olaru, pentru Senat, și pe Constatin Avram, pentru Camera Deputaților, însă locurile ocupate de aceștia pe lista Alianței D.A. sînt neeligibile.
Reamintim că PD Bacău a propus inițial alți candidați pentru Parlament. într-o primă fază se vehicula chiar numele deputatului Vasile Nistor pentru Camera Deputaților, iar Constantin Avram, la Senat. Nistor a renunțat ulterior, spunînd că avea această intenție de mai multă vreme. Locul lui a fost luat de Constantin Drăgănuță, însă nici el n-a rezistat prea mult pe liste, fiindcă anumiți reprezentanți ai Societății Civile l-au contestat, pe motiv că pe vremea cînd conducea Fondul Proprietății de Stat ar fi avut loc unele privatizări dubioase în județ. Drăgănuță a renunțat și el la candidatură, pe motiv că nu vrea să afecteze imaginea partidului. Imediat după aceea au circulat zvonuri că nici prezența lui Constantin Avram pe liste nu era agreată pe deplin de conducerea de la București, iar, în final, și în locul lui a fost pus un alt membru al PD. (Oana ALBU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.