~2 min lectură 4 comentarii

Dep. Cristian Ichim (REPER): „Guvernanții nu reușesc să găsească soluția potrivită pentru cadrele didactice. Nici situația din sănătate nu este clarificată!”

Redacția Ziarul de Bacău

Deputatul Cristian Ichim (REPER) critică Guvernul, într-un comunicat de presă, pentru situația protestelor din Educație și Sănătate, dar și pentru preocuparea pentru „rotativă”.

Criza din educație continuă!

Suntem în a treia săptămână de grevă generală a profesorilor, iar cadre didactice din mai multe județe ale țării au venit astăzi în capitală pentru a protesta. Pe lângă creșterea salariilor, cadrele didactice au cerut respect pentru meseria lor și pentru sistemul de educație care este fundamental pentru orice societate democratică, preocupată de viitor.

Guvernul a eșuat lamentabil în toate negocierile de până acum, iar situația creată este din ce în ce mai tensionată pentru mii de elevi, care sunt în anii terminali și trebuie să dea examene de final. După multe runde de negocieri, guvernanții nu reușesc să găsească soluția potrivită pentru a răspunde nevoilor venite din partea cadrelor didactice, iar aceștia nu se vor opri din a protesta. Nici situația din sănătate nu este încă clarificată, la negocieri cu guvernanții sunt și sindicaliștii din sănătate, care la rândul lor au solicitări legate de mărirea salariilor.

Avem un final de an școlar foarte incert, iar cei mai afectați sunt elevii, care cu greu vor putea depăși aceste momente de emoții într-un moment esențial din viața lor educațională. Între timp, coaliția de la guvernare negociază pozițiile din următorul guvern de după rotativă. Asta probabil că le consumă prea mult timp și energie, iar situația din educație reprezintă deja un obiectiv secundar. România este măcinată de proteste și nemulțumiri ale unor categorii importante din societate. Avem nevoie de responsabilitate, profesionalism și asumare și mă tem nu le vom găsi la actuala coaliție de guvernare.

– deputat Cristian Ichim – REPER Bacău
Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

4
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. V
    Votantul
    9 iunie 2023, 11:36
    0

    Tu nu ești în a treia săptămâna de greva. Nu ești cadru didactic . Nu lucrezi în domeniul educației. Ești un îmbuibat de parlamentar si de trei ani încasezi 11500 de euro lunar , pentru nimic. Tu și ceilalți trântori din opoziție încercați sa va faceți campanie pe nemulțumirea profesorilor și disperarea copiilor si a părinților. Asa arata nesimțirea.

  2. g
    gigi
    10 iunie 2023, 05:47
    0

    iar ai aparut bre useristule? nu mai ai subiecte de gargara? cum apare ceva deosebit cum hop si tu ca musca pe….voi astia de la usr in afara de apa e uda vara e cald nopatea e intuneric nu sunteti in stare de nimic. sunteti numarul unu mondial la vorbit nimic si la aburit. bine, acum si la ce nivel au votantii vostri cu diez in frunte…da mata pe persoana fizica ce realizari ai? in afara de spus nimic, ce ai facut mata pt oameni? lasa scrisorelele goale, ceva concret sa ramana in urma mata…nimic, stim. in poza aia din articol tot asa te faci ca scrii, cum se facea ca scrie la tastatura si seful matale de la usere, domnu cu sosete alba la sandale, domnu barna ? repet, la voi la usereu e doar spoiala, prosteala, vorbe in vant si circ. mai bine ai macani de alesul vostru de la primaria bacau, ca ne-ati adus urgia in bacau, voi si peneleu. de dezastru din administratia orasului nu ai curaj sa iei atitudine asa cum iti place tie?

  3. I
    Ion Vasile
    11 iunie 2023, 05:16
    0

    Iarasi vorbe goale. Nici o solutie propusa.
    Dl. deputat nu vezi ca esti penibil ?
    Degeaba speri, nu mai apuci nici un post, REPERUL matale nu intra in parlament.

  4. u
    un om
    11 iunie 2023, 06:59
    0

    Dl deputat esti penibil si ai devenit un fel de cioclu pentru toate problemele din aceasta tara !!! Trezestete din somnul cel de parlamentar si cauta solutii nu tot canta prohodul !!! Treci la munca !!!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.