Deputatul Bănicioiu, „vîndut” la Tîrgul de bărbați

Administrator

Numele lui Nicolae Bănicioiui este străin urechilor băcăuanului de rînd. Prea puțini dintre oamenii de la noi din județ cunosc că acesta este deputat băcăuan din partea Partidului Social Democrat, care a ajuns să candideze pe liste în județul nostru fiind numit de la nivel central. Cu toate acestea, televiziunea i-a dat deputatului șansa ca băcăuanul să mai afle cîte ceva despre el. Dar nu despre activitatea asiduă din Parlament, ci despre un eveniment monden la care Nicolae Bănicioiu a fost invitat să participe. Mai precis, el a luat parte la tîrgul anual de burlaci, unde bărbați celebri, din domenii diferite de activitate, celibatari, au fost „adjudecați” de femei la fel de celebre, în schimbul unor sume consistente de bani, adunate în scopuri caritabile.
La tîrgul despre care pomeneam au fost bărbați din media, actori, cîntăreți și politicieni. „Nu știu pe ce criterii am fost nominalizat să particip la acest tîrg, a fost prima oară cînd am fost la așa ceva. A fost o experiență interesantă și am luat parte la ea datorită scopului ei caritabil. Din banii strînși urmau să fie ajutați copii din școlile de orfani din București”, ne-a declarat Nicolae Bănicioiu.
Printre numele celebre scoase la licitație au fost dansatorul Cornel Păsat, solistul Lucian Viziru sau Cristian Adomniței. Deputatul băcăuan a fost preferat de fete, care au licitat o sumă mai mare de bani decît pentru persoane publice mult mai cunoscute. „Pe mine au licitat Anca Constantinescu, de la democrați, și Miky, dar m-a adjudecat o fată, pe care știu că o cheamă Valentina, de 23 de ani. Ea a plătit 39 de milioane de lei. Am stat atunci seara puțin de vorbă și a rămas să ne auzim la telefon. Pentru Viziru s-au licitat vreo opt milioane de lei, pentru Păsat – 12 milioane, iar cel mai mult au fost pentru colegul meu de la PNL, Cristian Adomniței, 50 de milioane de lei”, ne-a mai spus Nicolae Bănicioiu.
De altfel, ca să fim sinceri pînă la capăt, trebuie să spunem că deputatul băcăuan a mai apărut la televizor cu ceva vreme în urmă. Și atunci, însă, nu pentru cine știe ce interpelare făcută vreunui ministru sau vreun proiect legislativ, ci pentru că îi venise ordin de încorporare în armată.
Una peste alta, deputatul băcăuan a uitat însă să țină legătura cu cei care l-au votat. Despre audiențe în județul pe care-l reprezintă în Parlament, nici nu a fost vorba, iar vizitele în Bacău au fost precum fulgerul. „Intenționam să ajung de Valentine Day’s, dar nu am mai ajuns. în schimb, sînt ținut la curent cu tot ce se întîmplă în Bacău. Vreau ca din acest an să ajung mai des și promit că voi ține legătura inclusiv cu presa”, a precizat Nicolae Bănicioiu. Trebuie spus, totuși, că, de cînd a fost ales și pînă azi, deputatul Bănicioiu a avut doar patru luări de cuvînt în ședințe, șapte propuneri legislative, zece întrebări și interpelări și patru moțiuni. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.