~3 min lectură 1 comentariu

Deputatul Cristian Ichim, mesaj de Ziua Drepturilor Omului: „Deasupra tuturor orgoliilor există responsabilitatea respectării drepturilor fundamentale ale omului”

Redacția Ziarul de Bacău

Deputatul băcăuan Cristian Ichim (USR) a transmis un mesaj de Ziua Internațională a Drepturilor Omului, în care atrage atenția că respectarea acestora oglindește gradul de sănătate al unei societăți. Ichim este, printre altele, chiar membru în Comisia pentru drepturile omului din Parlament.

Respectarea drepturilor universale ale omului stă la baza oricărei societăți democratice și a statului de drept. Dreptul la sănătate, dreptul la exprimare liberă, dreptul la o educație decentă, toate sunt la fel de importante. Gradul de respectare a acestor drepturi este unul dintre indicatorii importanți privind sănătatea unei societăți din punct de vedere politic și juridic.

Astăzi, sărbătorim Ziua Internațională a Drepturilor Omului și cred că ideea unei astfel de zile este de a acorda cel puțin un moment de reflecție, pentru a ne bucura și a fi recunoscători față de drepturile pe care le avem. Și să ne gândim, poate, și la cum putem ajuta ca respectarea drepturilor omului să devină realitate și în țări ai căror cetățeni sunt mai puțin norocoși decât noi în acest sens.

Este adevărat că acum trăim vremuri dificile, în care sunt atât de nuanțate semnificațiile drepturilor fundamentale ale omului. Tocmai de aceea consider că este de datoria noastră, a parlamentarilor, să ne asigurăm că am ascultat pe toată lumea, că am auzit povestea fiecăruia și am înțeles punctul de vedere, pentru a ne asigura că am respectat astfel dreptul fiecărui om de a se exprima.

Pandemia prin care trecem de aproape doi ani ne-a zdruncinat încrederea în viitor și ne-a divizat tocmai în acest punct sensibil al drepturilor omului. Acum, în aceste momente dificile, trebuie să fim atenți la semenii noștri și să căutăm să înțelegem nevoile fiecăruia, dar având constant în minte conștiința trează că, indiferent în care tabără ne-am situa, deasupra tuturor orgoliilor există responsabilitatea respectării drepturilor fundamentale ale omului. În momente de tensiune precum acestea nu trebuie să renunțăm la singura armă cu adevărat utilă și permisă: dezbaterea. Schimbul de idei, ascultarea și înțelegerea celuilalt sunt singurele modalități prin care orice diferend se poate rezolva spre binele tuturor.

Ca deputat care face parte din Comisia pentru Drepturile Omului, am avut multe oportunități de a învăța cât de mult contează ca legile care ies din Parlament să fie în concordanță cu toate drepturile omului, iar perioada aceasta ne-a arătat tuturor cât de important este pentru cetățenii unui stat ca acesta să funcționeze după legi bine făcute, astfel încât binele public și binele individual să nu fie chestiuni separate, ci una și aceeași.

a precizat deputatul Cristian Ichim
Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. C
    Cosmin
    10 decembrie 2021, 20:32
    0

    Super !!!
    Susțineți certificatul „verde” și ne vorbiți de drepturile omului.
    Care drepturi ?

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.