Tronsonul Bacău Sud – Adjud din Autostrada A7 va fi dat în circulație astăzi, 31 august, la ora 16.00. Noul sector are o lungime de 47,10 kilometri și va permite circulația neîntreruptă pe autostradă între București și Bacău. Cu această ocazie, deputatul Mircea Fechet (PNL Bacău) a transmis un mesaj în care subliniază eforturile constructorului UMB: „Ei sunt și astăzi acolo, tot pe șantierul A7, de când s-a crăpat de ziuă, poate în aceleași formații, însă cu riduri, fire albe și oboseală în plus.”
Redăm mesajul deputatului Mircea Fechet:
La ora când scriu rândurile astea, nu știu dacă va fi vreun moment festiv la deschiderea celor aproape 50 km de autostradă, ultimii care leagă Bacăul de București.
Dar știu sigur cine merită să fie în față, cine a tras ani și ani la rând până la capătul puterilor pentru ca noi să putem câștiga timp pe drum – cei care au muncit în teren.
Ei sunt și astăzi acolo, tot pe șantierul A7, de când s-a crăpat de ziuă, poate în aceleași formații, însă cu riduri, fire albe și oboseală în plus.
Așa că le mulțumesc în primul rând oamenilor de la UMB care, la ora când se dă drumul circulației, continuă să sape șanțuri, să toarne betoane, să transporte agregate, să aștearnă asfaltul, să ridice grinzile și predalele, să lege fierul, să umple gabioane și celor care, în birouri, continuă să facă hârtiile și să factureze pe măsura banilor pe care statul român transmite că-i are pentru A7 (azi, mai puțin cu 770 milioane din cauza PSD, și e singura referire la politică pe care o voi face, pentru că liderii PSD nu au înțeles nici măcar acum să respecte momentul, făcând ceea ce știu mai bine – bagă capul în poză și blochează comentariile).
Azi e despre oamenii de la UMB plecați cu săptămânile de acasă, pe care îi pot înțelege cel mai bine doar românii care muncesc departe de familie, în străinătate. Viața de șantier e grea, dincolo de faptul că trebuie să fii pregătit și pentru zile de caniculă, și pentru ploi, într-o cursă contracronometru cu așteptările celorlalți români, care vor mai mult, mai repede, mai bine.
Tot ziua de azi mai e despre un om cu care am interacționat prin fișa postului de ministru, vorbesc de dl. Umbrărescu, care are meritul de a „ține acasă” mii și mii de români, mai ales din satele și comunele Moldovei, plătind bine, poate cel mai bine în domeniu, și cu privire la care un lucru îl știu sigur – deschiderea pentru ca România să recupereze anii pierduți a fost maximă.
Sigur, probabil și noi, și UMB eram mai departe dacă acum mai bine de 10 ani, un Guvern cu un prim-ministru care se trata în Turcia și apoi a devenit consultant de companii turcești, ar fi atribuit din prima construirea centurii Bacăului către cea mai bună ofertă de preț, a UMB, nu către o companie din Turcia care nu a făcut decât să ne întârzie pe toți câțiva ani. Fix pe cei care au făcut asta atunci îi vedeți acum cu pieptul în față, cu aceeași aroganță, cu același obraz gros, cu același tupeu, făcând ce știu mai bine – să piardă banii gratis, să piardă proiectele de drumuri pe fonduri europene (ultimul, „doar” în valoare de 60 milioane euro, pentru o rețea de drumuri județene care ar fi asigurat o conexiune mai bună chiar cu tronsonul de A7 deschis azi).
- deputat Mircea Fechet

Ai o ipocrizie care poate fi etalon , ba te urci în autobuz cu Viziteu , ba acum nu mai este bun , deși voi l ați adus la primărie și în 2020 și în 2024 . Acum , n a nu îți convine când vezi ca A7 s a finalizat , bagi și pe turci . Când voi îl alungați pe UMB din Bacău , acum îl lauzi . Păi nu erați voi cu Iohannis în frunte ca a fugit UMB ade pe șantier ? Tu care nu ai terminat nici un proiect , nici măcar muntele de fosfogips cat ai fost ministru …