~6 min lectură • 6 comentarii

Deputatul Theodora Șotcan, mesaj pentru primarul din Târgu Ocna: „Domnule Șilochi, uitați-vă în ochii cetățenilor și spuneți-le că vreți să îi dezamăgiți din nou!”

Redacția Ziarul de Bacău

Primarul orașului Târgu Ocna, Ștefan Șilochi, cel care a întârziat patru ani asfaltarea străzii spre salina din localitate, se pregătește să candideze pentru un nou mandat. Exclus din PSD, „primarul Șilochi nu e incapabil destul până nu e și fudul”, afirmă deputatul Theodora Șotcan, care atrage atenția că actualul edil nu va fi susținut de PSD și va candida contra social-democraților.

FOTO: 16 martie 2018, semnarea contractelor pe PNDL, la Colegiul Național „Costache Negri” din Târgu Ocna

Într-un comunicat de presă, deputatul Șotcan amintește nerealizările primarului din Târgu-Ocna:

Dacă regret ceva din activitatea pe care am depus-o, din 2016 până astăzi, ca membru al Partidului Social Democrat, având în responsabilitate orașul Târgu Ocna, este dezamăgirea pe care le-am produs-o cetățenilor acestui oraș prin prestația primarului Ștefan Șilochi.

Exact despre această situație am adus aminte și în cadrul Conferinței de bilanț al PSD Bacău, prilejuită de împlinirea a 4 ani de la alegerile locale din 2016.

Indiferent ce ar spune primarul Șilochi, de sprijin guvernamental nu a dus lipsă. În perioada în care ne-am aflat la guvernare, așa cum am precizat și în Programul pe care ni l-am asumat, am făcut din Educație o prioritate. Iar în ceea ce mă privește, activitatea mea parlamentară a gravitat, aproape în întregime, în jurul Educației.

Din păcate, însă, nu putem fi convinși că primarul Șilochi a înțeles să facă din Educație o prioritate a instituției pe care o conduce. Aceasta pentru că, deși a avut la dispoziția Primăriei Târgu Ocna fonduri în valoare totală de aproape 7,8 milioane de euro, primarul Șilochi a fost capabil să absoarbă doar 15%.

Cu acești bani, Primăria ar fi trebuit să desfășoare lucrări de reabilitare, modernizare și dotare a clădirilor în care funcționează Colegiul Național „Costache Negri”, Școala Generală nr. 1 și două corpuri de clădire cu destinația de grădiniță, la care s-ar fi adăugat construcția unei creșe noi. Ar fi rezultat, cu alte cuvinte, o adevărată rețea de unități școlare moderne, prietenoase, gata să-i primească pe copiii târgocnenilor de la vârstele cele mai fragede, până la absolvirea liceului. În care acești copii ar fi avut șansa să învețe cu drag, așa cum cu toții știm că în alte locuri se poate!

Doar că primarul Șilochi nu a fost capabil decât să înceapă lucrările de modernizare, nu și să le finalizeze, astfel încât nici măcar fondurile pe care a reușit să le atragă nu aduc vreun folos cetățenilor. Și, dată fiind prestația sa de până acum, probabil ca nici nu se vor finaliza în timp util. Ca să nu mai spunem de creșa la care nu doar că lucrările nu au început, dar nici proiectarea nu a fost finalizată!

Având acestea în vedere, nu pot decât să îl întreb pe primarul Șilochi, în numele celor 920 de elevi din Târgu Ocna care vor fi relocați din cauza lucrărilor, cum va reuși să le asigure acestora condiții de învățare dacă nu optime, măcar sigure din punct de vedere sanitar. Pentru că, dacă domnul primar a pierdut cumva din vedere, traversăm o pandemie și pe lângă relocarea acestor elevi, care ar fi fost dificilă și în condiții normale, intervine și necesitatea de a asigura măsurile de distanțare.

Domnule primar, poate că mie nu veți mai dori să îmi răspundeți, dar răspundeți-le acestor elevi și părinților lor, dacă aveți curajul și demnitatea să veniți în mijlocul lor.

Trecând de la educație la cultură, ceea ce ar trebui să fie firesc, dar pentru primarul Șilochi se dovedește imposibil, să amintim și de lucrările de la Casa de Cultură (finanțate încă din 2015) și nefinalizate până astăzi, sau de blocul ANL pe care l-ați început în 2017 și, la fel, nu l-ați finalizat nici acum.

Despre asfaltarea celor câteva sute de metri de drum până la Salină, oare să mai amintesc? O fac, însă, pentru că cetățenii orașului Târgu Ocna au trebuit să blocheze drumul iar reprezentanții Guvernului au venit in repetate rânduri aici să i ceara clarificări primarului,atrăgându i atenția asupra incompetenței sale și abia apoi s a finalizat acest obiectiv început în 2015.

De altfel, din cauza acestei incompetențe, orașul nostru a ratat, an de an, turiștii pe care i-ar fi putut atrage fiind binecuvântat cu acest frumos și important obiectiv. Domnule primar, priviți-i în ochi pe cetățenii orașului dumneavoastră și explicați-le de ce le-ați furat șansa la o viață mai bună, șansa de a beneficia de oportunitățile pe care prezența turiștilor le-ar fi putut aduce.

Iar lipsa de performanță administrativă a primarului Șilochi este cu atât mai evidentă cu cât fiecare dintre noi poate, la o simplă deplasare în localitățile din jurul orașului Târgu Ocna, să constate ce au putut face acolo primarii aceluiași Partid Social Democrat, care au știut să profite de instrumentul numit PNDL și să atragă fonduri în valoare totală de nu mai puțin de 300 milioane de euro! Da, domnule Șilochi, comparați această sumă cu fondurile pe care dumneavoastră vă lăudați că le-ați atras și, dacă nu vă este rușine în fața oamenilor, candidați din nou, dar nu de la PSD!

Și, pentru că am ajuns în punctul în care primarul Șilochi nu e incapabil destul până nu e și fudul ca membru PRO România, vă amintesc ce a afirmat, recent, Președintele PSD Bacău, Dragoș Benea: în ceea ce ne privește, nu putem încheia, în orașul Târgu Ocna, nici un fel de alianță cu vreun partid care îl susține pe Ștefan Șilochi. Dacă dorește să candideze din partea PRO România, o va face împotriva PSD, în nici un caz susținut de acesta”.

Domnule primar, vă invit încă o dată să vă uitați în ochii foștilor dumneavoastră colegi, primarii PSD din județul Bacău, cu o reală performanță administrativă, și să le spuneți că, în ciuda eșecurilor dumneavoastră, meritați același tratament precum dumnealor, adică susținerea din partea partidului pe care l-ați dezamăgit prin dezastrul administrativ de care vă faceți responsabil!

Dar, mai ales, uitați-vă în ochii cetățenilor și spuneți-le că vreți să îi dezamăgiți din nou!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

6
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. A
    Andrei
    9 iunie 2020, 06:00
    0

    Pe bune acum, cine si-ar dori sustinerea pesedeului intr-o campanie? Ca sa ce? Sa te faci de ras? Sa te injure lumea? Sa pierzi? Stati linistiti acolo la pesede, ca nu plange nimeni dupa voi…

    1. A
      Aurel
      3 iulie 2020, 10:32 • răspuns pentru @Andrei
      0

      Nu plânge la mormânt străin!
      Nu vezi ca alții sunt „înmatriculat icu placute suedeze”?

  2. G
    Georgiana
    9 iunie 2020, 06:09
    0

    Activitatea doamnei a gravitat in jurul educatiei :)) mai exact, ce ati facut in parlament doamna? Ati fost la casierie in fiecare luna sa luati leafa?

    1. A
      Aurel
      3 iulie 2020, 10:34 • răspuns pentru @Georgiana
      0

      Greșit!
      Verificați prezenta și activitatea parlamentara a doamnei și… Cereți-va scuze!

  3. C
    Constat
    9 iunie 2020, 15:33
    0

    Șilochi (româneascul maghiarului Szilágyi), mocan român din Cireșoaia, nu a făcut nimic pentru acest oraș, dar a preferat să-și facă poze la Valea Uzului în 2019 la acea manifestație extremistă maghiarofobă. Pe atunci îmi amintesc că era exclus din PSD, dar făcea jocurile politice patriotice ale PSD. Până la urmă e la pesede sau nu?

    1. A
      Aurel
      3 iulie 2020, 10:36 • răspuns pentru @Constat
      0

      Nu mai e!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.