Penultima etapă a eșalonului trei a fost una „caldă” pentru FCM II și Aerostar, în timp ce derby-ul local dintre Willy și Pambac s-a terminat nedecis. Pe terenul de la Unitățile Militare, Pambac și-a continuat parcursul bun din ultimele etape, Zară (70′) a înscris un gol de generic, dar nu a fost suficient pentru ca cele trei puncte să ajungă în custodia „morarilor”. Și asta pentru că Voicu (76′) a reușit să fructifice una din multele ocazii avute de gazde, care, pentru prima dată în acest campionat, au jucat cu doi stranieri, chinezii Wu Wei și Zhao. Aerostar Bacău și-a trecut în cont un nou meci în care a reușit să înscrie de patru ori, dar asta nu înseamnă că elevii lui Costel Cîmpeanu au renunțat la ratările exasperante. Totuși, Pintilie (37′), Petrea (40′ din 11 metri, 70′) și Ghinga (82′) au reușit să trimită mingea în ațe și asta în condițiile în care oaspeții au condus cu 1-0 printr-un gol înscris în minutul 20. în ceea ce-i privește pe cei de la FCM II, aceștia s-au întors de la Pașcani cu toate cele trei puncte puse în joc. De altfel, gazdele de la Leonard nu au reușit decît să egaleze situația de pe tabela de marcaj după ce Pitaru (36′) a decshis scorul. Egalitatea nu a rezistat însă, decît cinci minute, pentru că același Pitaru (55′) a adus victoria băcăuanilor. Rezultatele complete ale etapei: Poli II Iași – FCm Huși 1-0, Energia Vulturu – Rulmentul Bîrlad 0-1, Willy Bacău – Pambac Bacău 1-1, Leonard Pașcani – FCM II Bacău 1-2, Aerostar Bacău – Dorna Vatra Dornei 4-1, Flacăra Brusturi – FC II Botoșani 7-1, Viitorul Liteni – CFR Pașcani 0-0. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.