Omul și viața sa intensă
Vasile PRUTEANU
Dacă ți-ai visat vreodată gloria, lupta cu vicisitudinile vieții, trăirea intensă a fiecărei clipe și liniștea de după încleștările dramatice, ascultă „Imperialul” lui Beethoven și acesta îți va restitui sentimentele pe care mai mult le-ai visat decât le-ai trăit. Pentru că „Imperialul” este de o răscolitoare forță sensibilă, în care se confruntă entuziasmul cu luciditatea, pasiunea cu rațiunea, frenezia cu logica implacabilă a naturii umane. Vei regăsi OMUL cu pasiunile, măreția și slăbiciunile sale, cu tot ce are el mai curat și mai înălțător. Muzica Concertului nr. 5 pentru pian și orchestră este un adevărat giuvaier sonor cu mii de carate.
Dacă vrei să-ți plângi viața pe care ai trăit-o altfel decât ai fi dorit, iubirea ce ai fi vrut s-o dăruiești sau s-o primești și ai eșuat într-un sens sau altul, binele ce l-ai fi putut face și nu l-ai făcut, visele pe care le-ai fi putut împlini și nu le-ai împlinit, ascultă Simfonia „Patetica” a lui Ceaikovski și ce nu poți rosti în cuvinte vei trăi cu sufletul. Tăcut, împăcat cu tine însuți, senin. Pentru că acolo unde cuvântul nu mai are putere, începe muzica și dispare gâlceava minții cu inima. În „Pastorala” lui Ceaikovski retrăim nostalgia nesfârșitelor taigale rusești, dorul sfâșietor al sufletului omenesc, parfumul depărtărilor, cântecul copleșitor al naturii cu toate vietățile ei. Este o muzică plină de fior dramatic, patetică în adevăratul sens al cuvântului, cuceritoare prin ampla sa desfășurare. Aceste două mari opere muzicale îți vor potoli setea de plenitudine armonică, te vor ajuta să trăiești toate aspirațiile eșuate.
Nu întâmplător Filarmonica „Mihail Jora” și-a deschis noua stagiune artistică cu „Imperialul” lui Beethoven și „Patetica” lui Ceaicovski, considerând că „cine pătrunde sensurile muzicii acestor corifei va scăpa de ticăloșia în care trăiesc mulți oameni” – cum nota în însemnările sale marele titan german.
„Imperialul” este o minune de gând, simț și artă superior construită și a găsit în pianistul Sandu Sandrin un interpret sincer și convingător, cu un joc instrumental expresiv și delicat cizelat, bogat în sonorități calde, în culoare și într-un ritm de nobilă sobrietate.
Dirijoarea intaliancă Elisabeta Nardulli – stăpânind cu fermitate mijloacele sonore ale orchestrei – a știut să imprime întregului concert o neobișnuită sugestivitate, să evidențieze înțelesurile adânci ale celor două lucrări, să pună în lumină acel imponderabil de dincolo de definiții. A reușit, astfel, să înalțe întreg ansamblul instrumental la o interpretare pătrunsă de sensuri și în stilul muzical al fiecăruia dintre cei doi compozitori, cu o intensă și susținută elocință. Simfonicul băcăuan dovedește, încă o dată, că are în componență artiști adevărați, capabili să surprindă cu imediatitate cea mai tainică intenție a unui dirijor și să o valorifice cu o înaltă știință, să găsească accentele potrivite pentru a comunica mărturisirile lăuntrice ale compozițiilor, sentimentele de visare, nostalgie sau dramatismul conținut în fiecare lucrare.
Lasă un răspuns