Descindere ca la război și rezultate ca la o simplă patrulare

Redacția Ziarul de Bacău

• aproape 300 de polițiști, jandarmi și inspectori de la instituțiile descentralizate au plecat în misiune, pentru a prinde doi indivizi care au amenințat-o pe iubita viceprimarului Laurian Lucaș • oficialitățile susțin că întreaga acțiune a fost premeditată cu mult înainte și că a fost ținută în secret față de presă pentru a nu răsufla • prefectul de Bacău recunoaște totuși că o contribuție importantă la organizarea celei mai ample acțiuni de acest fel din istoria Bacăului a avut și incidentul legat de prietena viceprimarului • după ce-au răscolit întreg orașul polițiștii au reținut patru prostituate și un urmărit local

Pentru un vizitator oarecare, Bacăul a arătat ieri noapte ca un oraș sub asediu. Sute de polițiști, jandarmi, angajați ai firmelor de protecție și pază, pompieri și luptători DIAS au fost mobilizați nu pentru a potoli eventuale lupte de stradă, salvarea de ostateci sau anihilarea unei grupări teroriste, ci pentru a pune mîna pe doi tîlhari care s-au găsit să facă glume. Și nu cu oricine, ci cu prietena viceprimarului municipiului, Laurian Lucaș. Pentru prima oară în istoria postdecembristă a Poliției municipiul Bacău, însuși primarul urbei s-a aflat în focul evenimentelor.

La operațiunea care a demarat în jurul orelor 22,00 și care a durat pînă la 2,00 noaptea, au participat aproape 300 de persoane, dintre care 116 polițiști (întreg efectivul operativ al Poliției municipiului Bacău), 137 de jandarmi, șase procurori, șase pompieri, 13 comisari ai Gărzii Financiare, inspectori ai Direcției de Sănătate Publică (DSP), Direcției Sanitar Veterinare (DSV) și Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) din Bacău. În afară de echipele formate din polițiști, jandarmi, și inspectori ai diferitelor instituții cu atribuții de control, cinci echipe au fost însoțite și de procurori care au aprobat percheziția la unele persoane sau societăți. În rest, celelalte echipaje au răscolit orașul în lung și în lat: au fost legitimați trecători, au fost oprite autoturisme. Oamenii de ordine au pătruns în baruri și cluburi de noapte, unde persoanele considerate suspecte au fost legitimate, dar și în magazine alimentare. Motivul acestei nemaipomenite desfășurări de forțe l-a făcut public chiar șeful poliției municipiului Bacău. „Scopul acțiunii din acestă seară este urmărirea și prinderea autorilor amenințării față de soția domnului viceprimar Lucaș Laurian. În cursul după-amiezii, pe la orele 17,20, prietena domnului viceprimar Laurian Lucaș a fost acostată la ieșirea din bloc, probabil fiind urmărită în acest sens, de doi indivizi mascați cu cagule. Amenințarea a fost către soțul acesteia, domnul viceprimar Lucaș. Adică să-și vadă de treabă față de anumite persoane fără a nominaliza care sînt acestea altfel consecințele vor fi grave. Cum amenințarea a făcut direct referire la funcția și atribuțiile pe care le îndeplinește domnul viceprimar, am declanșat această acțiune și au fost inițiate activități deosebite cu toate forțele de ordine publică din Bacău, care vizează descurajarea unor astfel de infracțiuni și prinderea celor doi agresori”, ne-a declarat comisarul șef Nelu Niță, comandantul Poliției municipiului Bacău.

O desfășurare de forțe fără precedent

Planul și modul de acțiune au fost stabile înainte ca echipele să plece pe teren, la sediul Poliției municipiului, de prefectul Radu Cătălin Mardare, subprefectul Gabriel Vlase, primarul Dumitru Sechelariu, viceprimarii Dragoș Benea și Laurian Lucaș, precum și de șefii instituțiilor descentralizate cu atribuții de control. Odată bătute în cuie reperele în biroul șeful Poliției municipiului Bacău, planul a fost pus imediat în aplicare de cei aproape 300 de oameni mobilizați în cîteva minute. Secretul a fost atît de bine păzit, încît echipele care au plecat pe teren au aflat despre „ținta” lor doar înainte de a pleca pe ușă. În timp ce armata de polițiști, jandarmi și inspectori a bulversat orașul, la sediul poliției au început să fie aduși pe rînd capii lumii interlope locale, bănuiți că ar fi avut vreo legătură cu incidentul în care a fost implicată Viorica Muraru, iubita viceprimarului Lucaș.

În afară de cei care au fost ținuți la audieri pînă aproape de zorii zilei, s-au mai perindat prin birourile poliției zeci de oameni, aduși în dubele poliției, ale jandarmilor sau în taxiuri și care au plecat apoi acasă, pentru că nimeni nu a putut demonstra că ar fi avut vreo legătură cu incidentul. Vestea despre descinderea din oraș, care s-a lăsat cu „săltarea” unora dintre cei mai cunoscuți lideri ai lumii interlope s-a răspîndit ca fulgerul printre rude sau conoștințele acestora. Rude care n-au pregetat să se prezinte la poliție și să vocifereze. Cel mai mare scandal l-a făcut Marcel Hassan, fratele lui Ovidiu Hassan, care deține un club de noapte. „L-ați adus pe fratele meu aici, deși el nu are nici o legătură, n-a amenințat-o el pe aia. L-ați luat din bar cu atîția polițiști și jandarmi, deși nu a făcut nimic. Ce, credeți că nu pot aduna și eu o sută de oameni să-i aduc aici? Să-mi spuneți ce-a făcut fratele meu de l-ați săltat? Se face vinovat de ceva?”, a vociferat Marcel Hassan printre zecile de polițiști și jandarmi care au făcut o liniște mormîntală cît timp și-a făcut numărul interlopul. Cîteva cilpe mai tîrziu, el a fost liniștit de către un polițist în civil, care l-a luat sus, în birourile poliției.

Bilanțul desfășurării de forțe este departe de a fi fost unul impresionant și care să demonstreze eficiența acțiunii: au fost reținute patru prostituate, dintre care două minore, și un urmărit local, Corneliu Ianău, care se sustrăgea urmăririi penale. Lucrătorii de la poliția rutieră au lăsat doi șoferi fără permise auto, iar ceilalți au mai constatat o infracțiune și au aplicat 67 de amenzi, în valoare de 28 de milioane de lei, marea majoritate pentru tulburarea liniștii și ordinii publice și cîteva pentru condiții neigenice de comercializare. Rezultatele vin să confirme ipoteza că întreg orașul a fost întors pe dos doar de dragul iubitei viceprimarului Laurian Lucaș. De altfel, viceprimarul a refuzat să facă orice comentariu pe acestă temă. „Nu vreau să fac nici o declarație în acest moment. Aștept în două-trei zile concluziile anchetei”, ne-a declarat Laurian Lucaș. Cît îi privește pe cei doi agresori, aceștia au scăpat de ochiul vigilent al poliției trezite în miez de noapte.

În cursul zilei de ieri, prefectul Radu Cătălin Mardare ne-a declarat că operațiunea de miercuri noaptea a făcut parte dintr-un plan mai amplu, de asigurare a liniștii publice în perioada sărbătorilor și că momentul începerii descinderilor a fost ținut secret, pentru a se asigura succesul. „Acțiunea a avut drept scop identificarea unor persoane urmărite, depistarea de ilegalități, consumul de stupefiante, proxenetismul, prostituția. Planul există de mai multă vreme și a fost elaborat de specialiști”, spune prefectul județului, care recunoaște, însă, că „la demararea acțiunii a contribuit și incidentul cu prietena viceprimarului Lucaș, coroborat cu alte informații privind unele persoane urmărite sau suspecte. Vrem să descurajăm violența, actele care pun în pericol viața și integritatea persoanelor. Și fără acest incident am fi acționat în aceeași componență a echipelor. Poate ar fi fost mai puțini jandarmi. Oricum, cred că nu au fost încălcate drepturile nimănui”.

Cătălin Mardare a mai declarat că este cea mai amplă acțiune coordonată de Prefectură și că astfel de controale de noapte vor mai avea loc, pînă după sărbători, dar nu vor mai avea beneficia de aceeași desfășurare de forțe. Prefectul este de părere că rezultatele nu pot fi evaluate și că nu se pot trage concluzii după o singură astfel de acțiune.

Și cu contribuabilii obișnuiți cum rămîne?

La început, militarii au răspuns prompt alarmei instituite în regim de urgență, însă după ce au aflat despre ce a fost vorba, au început și primele reacții. Timp de cîteva ore, în care au răscolit tot orașul în căutarea infractorilor, polițiștii și-au adus aminte de tîlhăriile pe care nu le-au rezolvat încă din lipsa mașinilor, a cotei de carburant epuizate, a dotărilor și a personalului insuficient. Au fost voci care au afirmat chiar că, dacă așa ceva s-ar fi întîmplat unui om de rînd, ancheta ar fi demarat abia în cursul acestei dimineți, după ce victima ar fi depus reclamație. Asta, deoarece cadrele sînt puține și fiecare polițist trebuie să facă și munca altora. Criza acută de cadre din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bacău se regăsește și în schema de organizare a Poliției municipiului și a celor două secții nou înființate anul trecut. În raportul de activitate prezentat chiar de inspectorul șef Nelu Niță, comandantul Poliției municipiului Bacău, se precizează că în statutul de funcții al acestei instituții este un deficit de cadre de 30 la sută, care împietează buna desfășurare a activității.

În condițiile de deficit de polițiști, de condiții de muncă în birouri supraaglomerate, cu lipsa carburanților, a mașinilor și a mijloacelor de comunicații performante, la nivelul municipiului Bacău anul trecut s-a manifestat o tendință de creștere permanentă a faptelor de natură judiciară, comise atît ziua, cît și noaptea. Între acestea se remarcă frecvența mare a furturilor prin spargerea autoturismelor, dar și furturile și tîlhăriile prin smulgerea lănțișoarelor și poșetelor, care se comit în plină stradă, victime fiind în general femeile care se deplasează singure. Îngrijorător este faptul că s-a dublat numărul faptelor penale cu autori necunoscuți, care au ajuns la 1.373, față de 767, cîte au fost în anul 2000. Cu siguranță, acțiunea de miercuri noaptea a avut și un caracter de prevenire a fenomenului infracțional. Întrebarea se pune dacă s-ar fi desfășurat și în cazul în care victima tîlhăriei nu ar fi fost prietena viceprimarului, ci chiar noi sau familiile noastre.

Demostrația de forță de miercuri noptea a fost menită să-i arate cuiva lungul nasului. Unuia sau mai multora infractori băcăuani care au îndrăznit s-o atace pe prietena viceprimarului. Ce se întîmplă, însă, cînd iubita sau soția unui contribuabil de rînd din Bacău este agresată, violată sau chiar omorîtă de către cine știe ce nelegiuiți? Cu siguranță că la sediul poliției nu sînt mobilizate, în cîteva minute, pe un ger de crapă pietrele, cîteva sute de oameni, în frunte cu conducerea județului. O armată de inspectori, jandarmi și polițiști, plătiți din banii noștri și care acționează pentru liniștea altora. Protecția și siguranța cetățeanului funcționează doar în anumite situații. Și una dintre acestea pare esențială: să fii prietenă, soție sau concubină de PSD-ist aflat la putere. (Nicoleta BICHESCU, Mirela ROMANEȚ, Florin CRĂCIUN)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.