O operațiune de amploare a polițiștilor băcăuani, cu mascați, criminaliști și specialiști silvici au avut loc pe 26 februarie, pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul exploatării, transportului, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos.
La operațiune au participat polițiștii Serviciului Ordine Publică Bacău, împreună cu cei de la economic, polițiști din cadrul Poliția Municipiului Bacău și Poliția Orașului Buhuși, însoțiți de criminaliști și luptători pentru acțiuni speciale.
Acțiunea a vizat punerea în aplicare a 12 mandate de percheziție domiciliară, efectuarea a 3 percheziții auto și verificarea unui depozit de material lemnos, într-un dosar penal ce vizează suspiciuni privind introducerea, modificarea sau ștergerea nelegală de date informatice într-un sistem informatic silvic destinat evidențierii materialului lemnos și gestionării fondului forestier.
Anchetatorii susțin că astfel de fapte pot produce sau pot genera riscul producerii unui prejudiciu semnificativ.
Lemn și dispozitive mobile, ridicate pentru verificări
În urma descinderilor, polițiștii au ridicat 5 dispozitive mobile și mai multe documente financiar-contabile. De asemenea, a fost indisponibilizată cantitatea de 59 de metri cubi de material lemnos, pentru stabilirea provenienței.
Totodată, oamenii legii continuă verificările privind legalitatea emiterii a 11 avize de însoțire a materialului lemnos. Nouă persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri.
Pentru alte nereguli constatate pe linie silvică, a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 5.000 de lei și a fost confiscat un volum de 3,24 metri cubi de material lemnos, evaluat la 612 lei.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul specialiștilor din cadrul Garda Forestieră Suceava și al celor din cadrul Direcția Silvică Bacău.
Reprezentanții Inspectoratul de Poliție Județean Bacău au transmis că astfel de acțiuni vor continua, în vederea protejării fondului forestier și combaterii ferme a infracționalității din domeniul silvic.

Mascații sa intre pe zona Onești la Politie si Parchet! Acolo sa vadă complicități cu hoții, coruptii, mafioții de mafioti!