Despărțire cu capul sus

Administrator

Moineștenii s-au ținut de cuvînt și nu s-au făcut cîtuși de puțin de rîs în ultima etapă, scoțînd un egal pe terenul celor de la Cetatea Suceava. Un rezultat cu atît mai meritoriu, cu cît oaspeții au jucat fără Anton, Ursu și Popa, primii doi accidentîndu-se la antrenamentul de vineri, în timp ce ultimul a fost suspendat. Gazdele au început tare și Apetri (5′) a deschis scorul, dar, pînă la finalul primei reprize, nu s-a mai întîmplat nimic notabil. Gurguiatu (59′) egalează situația pe tabela de marcaj și, spre suprinderea asistenței, moineștenii și-au mai trecut în cont alte 3-4 ocazii mari. Ce-i care înscriu sînt, însă, tot sucevenii prin Rostaș (83′), dar Petrolul egalează din nou trei minute mai tîrziu prin R. Marin. „Chiar dacă, din lipsă de bani de cazare, am plecat din Moinești sîmbătă dimineață la ora 6,00, băieții au înțeles să se respecte în primul rînd pe ei înșiși. Mai mult, aceștia au acceptat să joace doar pentru o masă și o bere pe care a dat-o, la finalul meciului, un vechi prieten al echipei, Radu Ulea”, ne-a declarat antrenorul Dan Moței. Rezultatele complete ale etapei: FCM Tîrgoviște – Dunărea Galați 2-0, Laminorul Roman – Dacia Unirea Brăila 1-0, Altay Năvodari – FC Botoșani 3-1, Forex Brașov – Preciziai Săcele 4-1, Portul Constanța – FC Brașov 2-4, Ceahlăul Piatra Neamț – Gloria Buzău 3-1, Cetatea Suceava – Petrolul Moinești 2-2, Midia Năvodari – Callatis Mangalia 0-3. A promovat direct în divizia A Ceahlăul Piatra Neamț, Forex Brașov va juca în barajul pentru promovovare, în timp ce Callatis Mangalia, FCM Tîrgoviște, Petrolul Moinești, Laminorul Roman, Portul Constanța și Midia Năvodari au retrogradat în eșalonul trei. (Eduard CUCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.