Despre cinstea preoțească

Constantin CĂLIN

O revenire asupra unor autori băcăuani din trecut m-a făcut să mă opresc la Alexandru Apostol, preot cu preocupări istoriografice și un om care, după mărturiile contemporanilor, „a sfințit locul”. Bibliografia sa cuprinde un studiu despre „Viața și activitatea Mitropolitului Moldovei Dositei” (teză de licență), două monografii (una a Bisericii Sf. Nicolae, rămsă în manuscris, cealaltă a Bisericii Sfinții âmpărați), o lucrare cu „Scurte explicări și învățături privitoare la Sf. Locaș, cultul divin și sărbătorile creștine” (utilă în educația religioasă), o conferință referitoare la „Sinucidere, cauzele și mijloacele pentru combaterea ei” (subiect de mare interes la începutul secolului trecut), precum și cîteva articole publicate în „Albina” și „Cronica Romanului”. Nu știu ce soartă a avut manuscrisul primei monografii, dar pot spune că a doua („Istoricul Bisericii Parohiale Sfinții âmpărați Constantin și Elena din orașul Bacău”), tipărită în 1925, se prezintă, sub aspect documentar, ca o cercetare serioasă. Un cărturar cu plan și metodă, autorul nu lasă pe dinafară nimic din ceea ce ar trebui spus. „Istoricul” său e și o istorie a orașului bazată pe izvoare scrise și izvoare orale. între altele, în ea se găsesc informații despre arhitectul George Sterian (pe care am să le evidențiez într-un viitor articol), obținute de la sursă, și despre dramaturgul Ion Luca, în ipostaza de dirijor și de conferențiar: „Din vara anului 1922, corul (înființat în toamna anului 1919 – n.m.) a primit o dezvoltare mai mare prin alipirea la el a mai multor elemente pregătite de părintele diacon dr. I. Luca, care elemente formaseră pînă atunci corul Bisericii Sf. Nicolai. în formația aceasta pe lîngă că a contribuit la înfrumusețarea serviciului divin al Bisericii Sf. âmpărați, dar a venit și o societate culturală sub îndrumarea directă a părintelui profesor dr. I. Luca; și tot în această formă a organizat concerte religioase și naționale și șezători culturale cu conferințe și piese teatrale, dînd concurs Casei de Cetire «V. Alecsandri», Societății Ortodoxe a Femeilor Române și cercurilor preoțești din județul Bacău. Tot el a organizat un concert festiv în Biserica Catedrală cu ocazia venirii pentru prima oară în Bacău a P.S. Episcop D. D. Lucian, cînd părintele diacon dr. I. Luca a ținut o conferință despre «Viața integrală». în afară de Bacău a dat concerte în Iași, Roman, Tg. Ocna, Chișinău, Suceava, Focșani, Cluj, Sibiu și în bisericile Trei Ierarhi din Iași, Sf. Gheorghe din Suceava, Mănăstirea Putna, Biserica Domnească din Rădăuți, Slănic, Mănăstirea Neamț, Văratic, Agapia etc”. Corul lui I. Luca era un cor mixt (de „cam 32” persoane, la început, apoi de „40-50”), compus din elevi ai Liceului „Ferdinand I”, din eleve de la Pensionul „Poltzer” și de la Școala Profesională, cît și din absolvenți ai celor trei instituții. La conducerea lui participa și Tecla, soția profesorului. O fotografie din 1924 (care îl are în centru pe I.P.S. Pimen, mitropolitul de atunci al Moldovei) ni-i arată împreună: el înalt, figură osoasă, sobră; ea scundă, plinuță, modestă.
Preotul Alexandru Apostol a slujit la Biserica Sfinții âmpărați, pe care o preluase de la Savel Suțescu (unul din învățătorii lui Bacovia), un deceniu și jumătate, după care s-a pensionat. La ieșirea din post, cu sentimentul datoriei împlinite integral, și-a publicat bilanțul activității, sub titlul „Cincisprezece ani și cincisprezece zile de slujbă parohială” (Tipografia Municipiului Bacău, 1935), o lucrare care ar merita dată ca exemplu preoților de azi. E autobiografia (cu date, tabele, fotografii) unui om de bunăvoință, aplicat, cu influență asupra enoriașilor, pe care reușește să-i mobilizeze pentru diverse sarcini. El a introdus în Biserica Sfinții âmpărați lumina electrică și corul, a reînnoit pictura, a amenajat curtea, a întărit împrejmuirile, a îmbogățit biblioteca (de la 125 la 588 volume), a stabilit, „prin sfat și convingere, o ordine în ceea ce privește participarea la serviciul divin din timpul sărbătorilor, adică bărbații să stea în dreapta (miazăzi), iar femeile în partea stîngă (miazănoapte)”, așezare pe care o credeam veche, ca să nu zic dintotdeauna, a predat lecții de catehizare, nu oricum, ci „urmate – precizează – de slujbe religioase săvîrșite în fața icoanelor anume așezate în școală cu candelă și lumînări aprinse și tămîindu-le”, „cu șederea în genunchi”, „cîntări” și cu „sărutarea Sfintei icoane ori a Crucii”.
Frapează în această lucrare a lui Alexandru Apostol rigoarea cu care și-a ținut contabilitatea parohiei. Nimic nu pare uitat, atît la capitolul venituri, cît și la capitolul cheltuieli. Totul e înregistrat meticulos, fără artificii, cu absolută cinste, încît orice bănuială e exclusă: taxele de cult; taxele pentru cununii, botezuri, înmormîntări; fondurile produse de pangar; ajutoarele benevole din cutia milelor; chetele etc. Pe partea cealaltă, sînt de remarcat multiplele destinații ale ajutoarelor pe care, la rîndul ei, biserica le acorda pe plan local (pentru văduve, orfani, săraci, șomeri, sinistrați, tuberculoși, orbi) și pe plan îndepărtat: „pentru căminul românesc din Ierusalim, restaurarea Mănăstirii Bogdana, zidirea Mănăstirii Isbuc (Oradea-Mare), clădirea unei case a Ligii în comuna Șaha (cetatea Albă), construcția bisericii parohiale din Botești-Fălciu, Institutul de Surdo-Muți din Focșani, Institutul Biblic” etc. Inevitabil, te întrebi cîți preoți de-acum au o activitate socială și culturală de dimensiuni asemănătoare, care – trebuie subliniat – a fost realizată într-o epocă dificilă. în fine, un amănunt biografic care probează etica înaltă a acestui preot: a avut nouă copii, dintre care, la data cînd și-a publicat bilanțul, trăiau șapte. Ultimii, probabil, trăiesc și azi.
ă, plinuță

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!