Despre joi, vineri, sîmbătă

Mihaela BUFNILĂ

Joi

Să reînveți lumini și umbre în umbra zilelor. Ce ciudat de străine ne apar lucrurile privite invers, reflectate. Ne-am obișnuit cu propia noastră imagine reflectată în oglindă doar pentru că nu avem o alta? Dar ia o oglindă și pune-o într-o cameră – cît de străină va fi imaginea întîlnită acolo. Ai senzația că trebuie să reînveți umbre și lumini pe care le știai pe dinafară. în camera din oglindă nu te-ai descurca pe întuneric. Apoi, gestul reflex pe care îl are fiecare intrînd într-o casă în care n-a mai intrat niciodată: privirea aruncată pe fereastră și strada pînă atunci cunoscută devine dintr-o dată străină. Numai de noi înșine nu ne mirăm, uitînd că nu ne vom privi niciodată-n față, chipul nostru dăruindu-l doar privirii celorlalți sau tăcerii nesigure și neadevărate din spatele oglinzi.

Vineri

După zilele pline de „cîte ceva”, se ivesc seri atît de tîrzii și de tăcute, pe care nici un zgomot din afară nu le poate umple, umbrite de soarele negru al lui Dürer; seri fără de capăt și fără de rost, alungate doar de valurile pe care le presimți undeva, dar aduse înapoi tot de ele precum orice neliniște din lumea asta.

Sîmbătă

E foarte devreme. Cred că nu mai am somn pentru că am lăsat geamul deschis și a șters-o afară să se plimbe.

De aici, de sus, de la fereastră se simte mai aproape aerul aspru și sărat al mării. E foarte la îndemînă marea aici, la București, atît de aproape, încît nu te poți face că n-o observi.

Duminică

Se mai poate oare discuta în liniște cu un om pînă să-ți pui întrebarea „oare ce vrea ăsta de fapt”?

Miercuri

A fost primăvară și acum nu mai este. Și îmi pare rău. Și-a adus aminte noiembrie de cine știe ce poliță și-mi bîntuie toate diminețile, altădată mai însorite.

Joi

Sînt foarte lungi și sticloase serile de sfîrșit de aprilie în care nu poți spune cuiva că începe să miroase a tei. Oare, într-adevăr, libertatea și singurătatea seamănă între ele?

Vineri

Malurile unui rîu și liniile de cale ferată mă umplu de o cumplită deznădejde.

Niciodată distanțele nu mi s-au părut mai de netrecut și depărtările mai de necuprins. Pe malul celălalt există culori pe care nu le-am văzut, foșnete pe care nu le-am ascultat și adieri pe care n-am să le simt niciodată.

Luni

De multe ori, urmărind o peliculă recunoști cadre pe care tu însuți le-ai mai văzut undeva; și-n tine filmul are deja ecou. Ce păcat că uităm atît de des a privi.

Marți

Greu e să taci, nu să vorbești. în fiecare zi se petrece ceva, o lumină, un zgomot, o tresărire. Nu știu cum ar fi viața fără toate astea. Și nu știu cum m-aș putea împiedica să nu le văd trecînd odată cu mine.

Crema de mîini „Balsam”

Știu că tot ceea ce trece prin mine e o posibilă amintire. De aceea, poate, sînt foarte atentă la tot. La urma urmei, trăirea fiecăruia nu e decît o permanentă rememorare, nu a vreunei experiențe anterioare, ci a experiențelor, multe, adunate în noi. La fel de săraci și de fiecare dată îmbogățiți ciulim atenția la fiecare parfum, zgomot, sau lumină care stîrnește în adîncul nostru ecouri de nestăpînit.rin mine e o

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!