Despre Sașa

Mihaela BUFNILĂ

Se trezește dimineața devreme, înaintea noastră. Mare lucru nu spune, mare zgomot nu face, stă într-un loc și se uită stăruitor către noi. După care începe să caște. Mai întîi ușurel, susurat, apoi mai tare și mai tare, lung și lălăit. Nu mai dormi. Te dai jos din pat, te scarpini în cap, nu te-ai ridicat în picioare că s-a ocupat locul și perna e ținută la cald. Apoi începe să sforăie. Și dacă-n adormeala mută și-mpiedicată scapi periuța pe jos sau te lovești de tocul ușii, oftează, clefăie și spune ceva printre dinți. Nu te poți supăra pentru că și tu ai face la fel în locul lui.

Fire binevoitoare și veselă, dă de la el, nu se agață de ceea ce are și nu rîvnește la prea mult. A trecut prin multe, a văzut și-a auzit mai de toate, iar de înțeles a înțeles destul. Și tot nu s-a gîndit să strîngă, să pună de-o parte, să aibă pentru mai tîrziu. Mănîncă atît cît îi este foame, bea dacă e însetat, lasă și pentru alții mai amărîți, mai flămînzi și mai goi și nu se bate cu pumnu-n piept că e generos. Doarme mult și visează des de-ale lui, din tinerețe.

Se-așează uneori în fața ferestrei și se uită în lungul străzii, se ridică pe vîrfuri să vadă mai bine, întoarce capul să-nțeleg că aș avea și eu ceva de văzut, mă uit, văd și eu și stăm așa împreună, umăr la umăr, minunîndu-ne de cîte se văd și se-aud în curtea vecină, în parcarea de peste drum sau mai departe chiar, către gară.

Dimineața ne așezăm umăr la umăr la cafea, ne sprijinim unul de celălat, ne dăm căldură învăluiți în aroma fierbinte și cafenie cu care în fiecare zi ne începem ziua. Nu ne facem planuri, nu ne povestim ce-am aflat, nu ne-ntrebăm nimic și nu ne mirăm de știrile zilei. Stăm așa făr-o vorbă și ne lăsăm celulele să se învecineze în voie. Uneori îmi suflă cîte ceva în ureche, prea bine nu-nțeleg ce vrea să spună, alteori nici nu se uită la mine, stă doar acolo sprjinit de umărul meu, cu greutatea lui în toată firea, și tace.

Știe cînd mi-e bine și cînd nu, știu cînd e mulțumit și cînd nu e. Știe ce vreau, chiar dacă se face că nu pricepe și știu ce-l nemulțumește, chiar dacă nu-mi spune nimic. Rareori l-am înțeles greșit. întotdeauna a priceput ce i-am spus. N-a spus la nimeni și nu m-a certat. Nu mi-a explicat ce să fac, nu mi-a dat de înțeles ce-i mai bine sau mai rău pentru mine, nu m-a încurajat și nu m-a întors din drum.

Cînd nu e fiecare-n treaba lui, suntem împreună. Stăm pe nisip și ne uităm în larg la cercurile de pelicani. Urcăm pe pîrtia de schi și ne odihnim la umbra aceluiași molid. Mîncăm pîine proaspătă și cîte-o fărîmă de ciocolată, din cînd în cînd. Ne căutăm loc să stăm umăr la umăr, ne lăsăm celulele să se-nvecineze în voia cea bună, ne dăm căldura noastră vie fără pereche, ne uităm unul în ochii celuilalt într-o înțelegere și-o acceptare deplină a tuturor asemănărilor și deosebirilor dintre noi. Ne bucurăm de clipa pe care tăcerea dintre noi o face fără de sfîrșit și ne lăsăm uniformizați, aduși la numitor comun și duși într-o stare de unică solidaritate a viului.
ași molid. Mîncăm pîine proaspătă și cîte-o fărîmă de ciocolată, din cînd în cînd. N

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!