Despre scaune

Mihaela BUFNILĂ

Scaunele nu se aleg doar cu privirea. Și în nici un caz numai pentru că sînt libere. Scaunele se aleg pentru pedepsirea sau pentru răsplata celui care șade în ele și destul de rar fac șederea confortabilă pentru cel invitat să stea jos și vederea plăcută pentru cel ce preferă să stea în picioare.

Scaunele îți ating mai întîi privirea cu culoarea și moliciunea sau luciul și nemila lor. Sînt colorate precum bomboanele sau năucitor de metalice și perforate, moi și pufoase sau lipicioase și reci, făcute pentru șederi de mai scurtă sau mai lungă durată. Unele te ademenesc să mai stai acolo unde ești binevenit, altele te țin vioi sau îți chinuie trupul într-o caznă pe care crezi că n-o meriți și într-o așteptare pe care n-o dorești, unele te fac să uiți de toate la margine de piscină, altele îți aduc aminte de micimea și proasta ta alcătuire, unele te cheamă să te lași pe spate și să privești lumea de sus, altele te țin cu genunchii la gură și, oricît ar fi de diferite, toate sînt la fel pentru că te îndeamnă să stai.

Te chinui mai întîi pe un scaun care oricît de mic, tot mare este și de pe care picioarele în zadar se întind să ajungă podeaua, școala te ține drept – șui și rupt de treaz, iar funcția îți înțepenește de tot mijlocul și umerii pe care i-au mai cruțat ceva scaunele de prin casă. Pe scaun ne bucurăm, ne îngrijorăm, bîrfim, ascultăm, uităm, ne aducem aminte, înțepenim și ne întindem picioarele. Pe scaun hotărîm, amînăm, ne urcăm să fim mai înalți și s-ajungem, după care ne străduim să rămînem acolo cît mai mult, de pe scaun alunecăm și ne stricăm bunătate de sine învinețindu-ne.

Scaunele nu se aleg doar cu privirea. Se aleg cu dragoste pentru peisajul din care vor să facă parte și pentru cei care vor să șadă pe ele. Se aleg în tihnă, fără zor, prin așezare și plesnind din buze ca de la savarină. Se aleg după cum te mîngîie cu atingerea lor și după cum îți fac voia unduindu-se după tine și după bătaia inimii și gîndurilor tale; se aleg după felul în care vibrează după cromatica ta interioară și în care lumea ta de culoare se prelungește în spatele tău pe care nu-l vezi; se aleg după îngăduința față de genunchii tăi și pentru uitarea de ele pe care numai confortul lor ți-o poate aduce; se aleg după cît de departe te lasă să pleci cu gîndul din ele și după o anume arcuire a lor, care este și a ta deopotrivă, fără știrea și voința ta, într-o înțelegere tăcută făcută peste tine cu ființa ta nevinovată de nimic.

Scaunele nu se aleg doar cu privirea, ca podoabă imobilă de imobil, ca linie despărțitoare de planuri, ca structură firavă de spațiu, ele nu mobilează doar încăperi și terase. Scaunele lasă într-o memorie străină parcă de noi, în adîncul fibrelor noastre de carne vie, amintiri definitive despre momentele de ședere în trecere. Scaunele alunecoase de plastic din stațiile de călători, scaunele frivole și zglobii de pe terasele cu bere, scaunele vechi de lemn cu margini rotunjite și spătar arcuit din sălile de ședință, scaunele prietenoase și pline cu secretele felului în care îți cîștigi existența, scaunele bandate ca un vapor în derivă din sălile de cinema, scaunele cu spătar înclinat din care uiți să te mai ridici, scaunele de care te ții atît de strîns că ți se umezesc mîinile așteptîndu-ți rîndul, scaunele bombate și vișinii de la teatru, scaunele cu pernuță mereu lunecîndă din bucătărie, scaunele care scîrție și cînd întorci capul, scaunele care se rotesc odată cu tine, scaunele prinse în șurub, scaunele pe care aștepți să muște, sau cele pe care aștepți să treacă sau să vină, personaje memorabile pentru că, mai pe față sau mai subtil, nu te lasă să pleci.ema, scaunele cu spătar înclinat din care uiți să te mai ridici, scaunele de care te ții atît de strîns că ți se umezesc mîinil

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!