Despre veri

Mihaela BUFNILĂ

Vara nu stă așezată alături de celelalte anotimpuri, nici în urma și nici înaintea noastră. Ea stă umăr la umăr și cot la cot cu celelalte veri, înșirată pe o ață separată a amintirilor și proiectelor noastre. De cîte ori ați auzit sau ați văzut sau ați spus „primăvara trecută”, „toamna viitoare”? Vara e măsura scurgerii timpului și într-un sens și în celălalt: „astă vară”, „la vară” …

Vara desparte anii între ei și vara îi aduce laolaltă. Vara ne întîlnim cu cei cu care nu ne-am văzut de mult și îi uităm pe cei de foarte aproape.

Vara aruncăm ce nu ne trebuie, ne facem de cap și regretăm. Vara ne aduce aminte mirosurile vechi de smoală topită, de clei de vișin, de frunze de nuc și ierburi de baltă. Vara ne flutură pe la urechi bîzîitul albinelor și zornăitul de table din după-amiezile încremenite de duminică. Vara ne pune pe drum, pe tren, pe vapor, pe munte, pe mare și nici un drum nu-i prea lung sau prea greu, și nici un urcuș nu-i îndeajuns de abrupt și nici o rîpă nu-i prea adîncă și nimic nu-i prea mult și nimic nu-i prea greu pentru că ziua-i lungă și înghețată este și Fanta este și este vacanță.

Fuga de vară nu se mai cheamă „concediu”, toată lumea ia sau intră sau pleacă în „vacanță” și asta e ceva foarte diferit pentru că e de plăcere și e pentru toți. Instituțiile sobre își pun pălărie de pai, persoanele importante se ascund în pantaloni scurți, cei numeroși acoperă în furnicar punctele turistice de pe hartă, toată lumea face poze, turism, șotii în deplasare, cure de soare și excese de bere.

Vara te reîntîlnești cu tine – cel din vara trecută – și cu cel din urmă cu cinci sau cu cincizeci de veri, așa cum iarna te regăsești cu tine cel dintr-o altă iarnă. Vara îți aduci aminte că ai mîini și picioare și mai multe părți care devin oarecum publice în acest sezon. Te dai cu cremă și te prețuiești într-o mai mare măsură prezentîndu-te celor din jur împreună cu degetele de la picioare și cu pielea ascunsă de după urechi. Vara mai ales te uiți pe furiș în vitrină, nu mașina roșie din spatele geamului te interesează și nici reducerea amețitoare de 500 euro, ci bareta de după călcîi și cît de joasă e talia joasă de la fustă și cît de mult se vede și ce-a mai rămas de bănuit. Vara e sezonul optim pentru o pauză de imaginație pentru că mai totul e la vedere; și vorba mamei – „cînd dai tot nu dai nimic”, și nu tot ce-i la vedere e frumos, dar, Doamne, ce-i frumos, de fapt?

Să-ți numeri pistruii și urmele de la ochelarii de soare, să simți că ți se aburesc buzele de la propria-ți răsuflare, că dogoarea de pe trotuar se lipește de tine în văzul tuturor, că ți se boțește pielea de pe vîrful nasului și că stropul de umezeală de la rădăcina părului se usucă înainte de-a o porni la vale, să simți că dai căldură odată cu soarele, cu vaca domnului și cu mușcatele înflorite din balcon. Să vezi cum se ondulează frumusețe de caroserie roșie privită mijit la firul asfaltului, cum se văluresc în închidere și deschidere ușile mari de sticlă pe care scrie „aer condiționat”, cum cravatele pierd din nod și sacourile ies din nasturi, cum se deschid la gît gulerele scorțoase și se decolorează pe stand mîndrețe de chipuri celebre. Să fii în toiul verii, în epicentrul caniculei, în dogoare. Să nu te lupți, să nu te zbați, să nu te opui și să nu muncești. Să te lași topit, toropit, bine pătruns de foc, copt de soare, uscat de năduf, ținut în palmele fierbinți ale verii, să te bucuri că ești, însoțit de tine cel de vara trecută și de cel din urmă cu încă vreo cîteva veri, împreună cu tot ce iubești și cu tot ce-ți aduci aminte, adică cu tot ce ai. schid la gît gulerele scorțoa

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!