Destăinuirile tatălui Nadiei Comăneci

Numele Nadiei Comăneci a făcut înconjurul lumii. A fost și a rămas cea mai bună gimnastă din toate timpurile, iar prezența ei la o manifestare sportivă sau de orice altă natură atrage în jur sute de fani. Iar camerele de luat vederi se îngrămădesc să prezinte imagini în exclusivitate cu regina de la Montreal care a obținut la o singură competiție șapte note de zece. La mii de km distanță de aparițiile în public ale reginei, tatăl ei trăiește o poveste de viață simplă. în totală contradicție cu renumele de care se bucură fiica sa. Gheorghe Comăneci are 72 de și locuiește și acum în apartamentul din Onești în care a crescut Nadia. La etajul întîi al unui bloc turn, într-un apartament cu trei camere din apropierea pieței. Se lasă greu convins să discute despre viața sa, motivînd că nu a făcut lucruri ieșite din comun. Bărbatul, înalt și corpolent, rememorează, pas cu pas, povestea sa de viață, chiar dacă, inevitabil, în discuție apar foarte frecvent întrebări despre viața și activitatea Nadiei. Răspunde cu diplomație, iar cînd subiectele sînt mai delicate ridică întrebător din umeri.

Vinde murături ca să nu se plictisească

A lucrat ca mecanic la UFET Onești, fostă întreprindere forestieră din zonă, timp de 30 de ani. A ieșit la pensie în 1990, iar de atunci încearcă să facă ceva să-și umple timpul alături de cea de-a doua soție. Problemele de sănătate l-au ținut o bucată de vreme în spital. în urma mai multor intervenții chirurgicale, medicii i-au recomandat să facă mișcare. Așa că, de cîțiva ani, a decis să intre în afaceri, alături de un bun prieten de-al său. Gheorghe Comăneci este, de departe, cel mai cunoscut piețar din piața agroalimentară de la Onești, unde din august pînă prin februarie vinde murături. Prietenul său este cel care le cultivă, iar tatăl Nadiei, după rețete proprii, le pune la murat și le vinde. Nea Ghiță, cum îi spun vecinii de tarabă din piață, are o clientelă fidelă și niciodată nu se întoarce acasă cu bidoanele pline. Puțini dintre clienții lui știu că este tatăl Nadiei, lumea îl preferă pentru că gogonelele și varza sînt foarte gustoase. Are o pensie de 3,8 milioane de lei și recunoaște deschis că numai din banii ce i se cuvin după o viață de muncă nu ar putea trăi decent. Nici să-și plăteasc iarna întreținerea. Conștientă de asta, Nadia îi asigură lunar două milioane de lei, iar cînd vine în țară suma crește considerabil. Iar banii din afacere îi permit să ducă un trai decent, atît cît este nevoie la vîrsta sa.

Bela Karoly nu a fost primul antrenor al Nadiei

Despre fiica sa, Gheorghe Comăneci spune că de mică a fost campioană. Prima comeptiție importantă la care Nadia a participat a fost pe cînd avea 3-4 ani. Era un concurs de triciclete desfășurat pe străzile Oneștiului, pe care fiica sa l-a cîștigat detașat. A fost observată de pe atunci, iar cînd antrenorii de gimnastică au luat la picior cartierele din oraș să recruteze fetițe nu s-au gîndit de două ori în privința Nadiei. Dar nu Bela Karoly a fost primul antrenor al gimnastei, ci un antrenor din Onești. „Era unul Duncan, care a luat-o la gimnastică. Apoi, după un an, a venit în Onești Bela Karoly. El era antrenor de handbal și avea o listă cu fetițe care mergeau la gimanstică. Umbla din casă în casă să-i convingă pe părinți să le lase la Galați, unde era centru de antrenament. Nadia avea atunci 5-6 ani și nu am lăsat-o, cum nu au făcut nici alți părinți. Ulterior s-a înființat centrul de pregătire de la Onești, sub îndrumarea lui Bela Karoly”, rememorează Gheorghe Comăneci.

„Dacă te lași pe baza copiilor, mori de foame”

Anii au trecut, iar Nadia a urcat încet, dar sigur, pe treptele succesului. Dar asta nu l-a determinat pe mecanicul Comăneci să-și schimbe modul de viață. Pentru că, spune el, „dacă te lași pe baza copiilor, mori de foame”. Nici cînd fiica sa era ovaționată de lumea întreagă, Gheorghe Comăneci nu și-a permis să lipsească de la serviciu. Pentru că, în accepțiunea lui, fiecare era cu viața lui. „Lumea te invidiază cînd ești bun și ai și copii foarte buni. Și nu am vrut să dau loc la discuții. Plecam pe șantiere în Bacău, Piatra și Adjud, unde mă trimiteau de la fabrică, și veneam numai la sfîrșit de săptămînă acasă. Am avut propuneri de la oamenii partidului să lucrez unde vreau eu, dar nu le-am acceptat. Nu m-am dat mare că sînt tatăl ei, cum au făcut alți părinți ai gimnastelor, mi-am văzut de treabă”, susține tatăl Nadiei Comăneci. Dincolo de viața în lumina reflectoarelor a fiicei sale, Gheorghe Comăneci spune că a încercat să trăiască o viață normală. Chiar dacă, pe vremea cînd Nadia era în Onești, apartamentul său și întreaga zonă erau păzite de poliștiști, care o supravegheau pe fiica sa. Sau chiar și atunci cînd a cunoscut cei mai importanți oameni din stat, între care chiar și pe Ceaușescu, nu a vrut să renunțe la obiceiurile sale.

Nu a plecat niciodată în străinătate

Deși pare greu de crezut, avînd în vedere renumele fiicei sale și averea consistentă a Nadiei, Gheorghe Comăneci nu a ieșit niciodată în afara granițelor țării. Nu a plecat nici să o urmărească la concursuri, dar nici de cînd Nadia s-a stabilit în străinătate. în ciuda insistențelor fiicei sale, care de nenumărate ori l-a invitat măcar pentru cîteva zile să o viziteze la reședința sa din Statele Unite. „Dacă nu m-am dus în străinătate, cînd eram tînăr, nu mă duc nici acum, la bătrînețe. Nici mort nu mă duc. Unde-i mai bine ca aici?!”, întreabă, retoric, Gheorghe Comăneci. Amuzat, el povestește că după nunta Nadiei cu Bart, ea l-a somat să-și facă pașaport, dar nici pînă în ziua de ani nu l-a convins să plece din apartamentul lui de la Onești, nici măcar pentru o săptămînă. Merge doar la București, de cîteva ori pe an, atunci cînd Nadia vine în țară. Se întîlnesc la vila ei din București și stau la povești mai mult noaptea. Pentru că ziua, lumea trage de Nadia ca de un acordeon și, chiar ca părinte, trebuie să își facă programare să discute cu ea.

A aflat de la televizor că Nadia a fugit din țară

Dar în ciuda distanței care îi desparte, Nadia păstrează legătura cu tatăl ei. âl sună din avion, de acasă, de peste tot, de 3-4 ori pe lună. Resemnat, tatăl recunoaște că își vede mai mult fiica la televizor decît în realitate. Urmărește toate concursurile de gimanstică, pentru că știe că acolo este și regina sa. Iar Nadia îl sună de fiecare dată cînd înregistrează cîte o emisiune în România, ca să o vadă. Din fața micului ecran a văzut reședința ei din SUA, cocktailuri la care participă, reportaje despre spectacolele și demonstrațiile pe care le susține. Nu îl deranjează, este obișnuit, pentru că toată viața fiica sa a fost plecată de acasă. Chiar și cînd a fugit din țară, în vremea regimului comunist, a aflat tot de la televizor. „Nu am știut că pleacă. Nici de ce a plecat, nici cum. Nu am întrebat-o nici atunci și nici pînă în ziua de astăzi”, spune Gheorghe Comăneci. Care susține că nu a avut probleme cu securitatea, că niciodată băieții cu ochi albaștri nu l-au întrebat ceva despre acest subiect.

„Camera roșie” a rămas neatinsă

Din ’90, de cînd a plecat din țară, Nadia nu a mai venit în Onești decît de trei ori. Timpul este totdeauna foarte scurt, așa că doar o singură dată a mai venit să doarmă în apartamentul în care a crescut. Chiar și așa, în casa familiei Comăneci, „camera roșie”, cum este cunoscută camera copilăriei Nadiei, decorul se păstrează neatins. O canapea, două fotolii, o măsuță în mijloc și o vitrină decorează cămăruța de cîțiva metri pătrați în care regina gimnasticii își avea căminul cînd ajungea acasă. Iar peste tot, prin cameră, ca de altfel în toată casa tatălui ei, sînt fotografii ale ei, în diferite ipostaze. Portrete, fotografii înrămate, pictoriale apărute în reviste, toate sînt aranjate ca la carte. „Am păstrat camera neatinsă, pentru ca atunci cînd vine acasă să-și amintească. Numai mobila am schimbat-o, dar e la comandă, ca cea pe care o avea. Pentru că, atunci cînd lotul s-a mutat de la Onești la Deva, ea și-a luat mobila. Dar, în rest, totul este neatins. Am inclusiv mobilierul din sufragerie și vitrina special comandată, cu locul în care își păstra medaliile”, spune Gheorghe Comăneci, care îmi arată apoi, în vitrina plină cu fotografii ale Nadiei, locul tapițat cu catifea roșie în care ani buni au stat expuse medaliile celei mai bune gimnaste din toate timpurile.

„Am păstrat-o pe Nadia în inimă”

Discuția cu Gheorghe Comăneci curge pe un ton normal. Timp în care Lenuța, soția sa, își face de lucru prin casă. Spre final, intră în sufragerie, dar cînd aude că se vorbește despre Nadia începe să pîngă. Gheorghe Comăneci încearcă să se mențină distant, dar glasul îi trădează emoția, atunci cînd vorbește despre fiica sa. „Fiecare cu viața lui. Eu am pstrat-o pe Nadia în inimă, acolo va rămîne mereu pentu mine. Am evitat să mă folosesc de numele ei, pentru că așa am considerat normal”, încheie, optimist, conversația, tatăl gimnastei al cărei nume este asociat cu cel al României. (Costinela BREAHNĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!