Este arhicunoscut faptul că pădurile sînt sistematic distruse datorită nevoii de lemn la intern și pentru export.
Furturile au luat o amploare periculoasă. S-a ajuns pînă acolo încît fenomenul nu poate fi stopat, cu toate că s-au instalat camere video la principalele intrări în pădure. Ba, mai mult, nu se mai găsesc persoane dispuse să lucreze în funcțiile de pădurar, inginer silvic și șef de Ocol silvic.
Este normal să se acționeze în forță, dar nu se văd rezultatele!
Pentru a stăvili acest dezastru de proporții, Guvernul a propus, iar Parlamentul a adoptat Legea nr.120/2004 pentru modificarea și completarea Ordonanței nr.96/1998 privind reglementarea regimului silvic și administrarea fondului forestier național. Ordonanța în cauză a mai fost modificată prin Legea nr.141/1999.
Actualul act normativ aduce un număr de 34 modificări și completări, trăgînd spuză pe turtoiul Statului și suflînd spelba în ochii persoanei fizice deținătoare de suprafețe forestiere. Astfel, încă din primul articol, pădurea este considerată avuție de interes național, cu toate că art.44(2) din Constituția României stabilește că proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Modificările aduse îl vizează negativ pe badea Ion cu hectarul lui de pădure și mai puțin pe lotrii români și cei pripășiți de prin cele nisipuri ale Asiei Mici.
Au fost introduse noi obligații pentru mici deținători de pădure, încît încet-încet vor renunța, dacă nu cumva o vor rade complet. Printre obligațiile proprietarului se înscriu: elaborarea unui studiu sumar de amenajare silvică, dotarea cu mijloace de primă intervenție, tăierea de arbori doar cu aprobarea Ocolului silvic, întreținerea și repararea drumurilor silvice etc, sarcini care pentru o babă neputincioasă, cu o jumătate de hectar de pădure, nu vor fi îndeplinite în vecii-vecilor. În acest caz, potrivit art.67 din Codul Silvic, se intervine cu somație, după care Ocolul silvic execută lucrările necesare în contul proprietarului, conform devizului de lucrări, care devine titlu executoriu. Proprietarii de pădure mai sînt obligați să înființeze un fond de conservare și regenerare a pădurilor, iar dacă nu pot plăti li se recoltează masa lemnoasă pentru acoperirea sumei în cauză.
Articolul 18 conține o prevedere scandaloasă, în sensul că pînă la data punerii în posesie potrivit Legii 1 / 2000, Romsilva poate exploata masa lemnoasă conform unor amenajamente silvice, de care țăranul nu are știință, acesta „bucurîndu-se” de profilul realizat din vînzarea masei lemnoase, în bani sau în natură. Cum s-ar zice, îi dă în natură cioatele care au rămas după tăierea ras. Norocul lui badea Ion că suprafețele care i se cuveneau și au fost exploatate în urma unor tăieri rase și nu au fost împădurite pînă la punerea în posesie, se vor împăduri gratuit de Romsilva. Ce mai contează că aceste suprafețe vor putea fi folositoare proprietarului peste 30-40 de ani?
Proprietarii sînt pasibili de închisoare pînă la 7 ani în cazul infracțiunilor silvice.
Sînt mari suprafețe de teren agricol rămase în pîrloagă pentru că proprietarii nu pot să le cultive. Rămîne să renunțe și la pădure, și ne întoarcem de unde am plecat grăbiți. (Jan NEGRU)
Lasă un răspuns