Îndemnul din titlul de mai sus își are originea în scrierile biblice, a pătruns stilizat în zicalele strămoșești și ne îndeamnă să cultivăm cinstea, trecînd pe lîngă multele tentații ale societății.
În contextul actual folosim acest principiu de viață pentru a reliefa ce mult îi trebuie omului să rămînă cinstit și cît de ușor poate pierde această perlă a personalității în unele momente de slăbiciune.
Reflecțiile ce urmează se datoresc unui fapt real, în care o anumită persoană s-a străduit să fie cinstită, încît a fost etichetată de unii trăitori ca „tîmpit de cinstit” sau „un om cu concepții comuniste”.
Nu dăm un nume, poate fi însă identificat prin cîteva coordonate pe care le amintim. Îl asigurăm că trimiterea din titlu nu se vrea decît un semnal de alarmă.
Cunoaștem multe dintre greutățile de care s-a lovit în viață, rămînînd orfan de tată, pe care nici nu l-a cunoscut pentru că, plecat în război, a căzut pentru țară, iar mama, o munteancă de toată lauda, a rămas să crească trei copii cînd nu împlinise 21 de ani.
A suportat privațiuni greu de îndurat, inclusiv amenințarea morții prin inaniție din cauza foametei din timpul marii secete de după război.
Nevoia și lipsurile l-au călit și la nici 17 ani era deja muncitor prin școală profesională. A muncit cu îndîrjire, învățînd în același timp, devenind licențiat în științe juridice.
Funcțiile pe care le-a ocupat i-au oferit o poziție din care mulți ar fi tras foloase „colaterale”.
În cîteva împrejurări din perioada post „revoluționară”, în funcția pe care o ocupa i s-au oferit bani, mașini, alte avantaje materiale imporante pentru a semna „anumite acte”, dar a rezistat ispitelor.
La un moment dat a devenit incomod pentru cei care nu-și puteau face jocurile, încercîndu-se debarcarea din funcție, dar negăsindu-i nici o „codiță” s-a renunțat.
S-a retras, însă, cînd și-a dat seama că presiunea asupra postului este prea mare și nici nu a vrut să facă valuri în cercurile puterii locale.
Fiind, însă, încăpățînat ca un țapinar, s-a înhămat într-o activitate delicată de formare a unor specialiști în domeniul care i-a consumat 40 de ani din viață, în timp ce alți pensionari de aceeași vîrstă, dacă „n-au dat colțul” își pierd timpul în parc la șah și table.
Într-o discuție cu personajul în cauză l-am întrebat dacă nu regretă, azi, cînd vede ipochimeni care nu au nici pe departe posibilitățile lui intelectuale și pofta nebună de muncă, dar care au făcut averi fabuloase, iar el a rămas neica-nimeni, în același apartament modest și cu o Dacie amărîtă, pe care le împarte cu fiul său, numai bun de însurat.
Nu am sesizat, în privirea și spusele sale, nici umbră de regret. Ba, mai mult, este convins că ce îi lasă fiului său face mai mult decît toate averile cu care s-au pricopsit unii pe căi mai puțin ortodoxe.
Înclinăm să le dăm în parte dreptate celor cu remarca „tîmpit de cinstit ce este” și sperăm să nu se supere.
Și totuși, în ultima perioadă personajul nostru a făcut cel puțin două greșeli, pe care nu le înțelegem și care au inspirat titlul articolului. Are urmaș, singura lui realizare de altfel, pe care l-a crescut frumos. Îl cunoaștem pe băiat și am discutat de mai multe ori. Pe lîngă faptul că este un copil reușit, are mult bun simț și, mai presus de toate, credință statornică în Dumnezeu. Cu doi – trei ani în urmă, „copilul” absolvea o facultate cu rezultate bune, ceea ce îi oferea posibilitatea să facă o frumoasă carieră în domeniul pentru care s-a pregătit. S-a întîmplat, însă, ceva demențial. Insul nostru – tatăl tînărului – dorește ca fiul să-i calce pe urme și că cel mai bun drum ar fi să lucreze în domeniul administrației. Apelează la un conducător cu multă influență în județ, care se oferă imediat să-l a sub aripa sa.
Acest pas este de neînțeles, pentru că „binefăcătorul” este un controversat om de afaceri și politician în același timp, care nu poate avea o influență fastă asupra profilului profesional al tînărului, și nu numai.
Să fi dat omul nostru cinstea, pe rușine?
Al doilea gest care ne-a pus pe gînduri este de dată foarte recentă. I s-a părut lui că după cîtă experiență a acumulat în domeniul în care i-a marcat viața, merită un loc de consilier într-o autoritate județeană. Din „surse fine” am aflat că această dorință și-a exprimat-o celor care „fac în prezent cărțile” în partidul de guvernămînt, în care s-a înscris nu de mult timp, mai mult impus. Numai că a pierdut din vedere faptul că pentru a accede într-o funcție de genul celei pe care o viza nu-i suficient să ai valoare, trebuie să faci parte și din clica politică și să inspiri încredere că vei fi ostaș supus. Ceea ce credem că nu e genul său pentru că nu acceptă impostura și snobismul ieftin și cocoșat.
Cele două aspecte ne-au determinat să ne întrebăm dacă nu cumva individul s-a ramolit sau oferă cinstea pe rușine?
Dacă se recunoaște în prezentele rînduri, îl rugăm să-și păstreze verticalitatea, să nu dea cu piciorul la poziția „tîmpit de cinstit”, pe care și-a clădit-o cu atîta trudă și înverșunare. Pentru încercarea „ieșirii în față”, greșită de altfel, îi amintim vechiul proverb, pe care îi plăcea să spună altora: „prost, prost să fii, dar să-ți revii”.
În situația că și alte persoane se regăsesc în această încercare de a salva un amic, le rugăm să mediteze asupra demersului.
Cît despre „investiția” prietenarului, îl sfătuim să salveze ce se mai poate salva, fără însă a forța nota și să spere că cel la care ține atît de mult, la rîndul său, nu va da cinstea pe rușine. Vremurile sînt cum sînt și oameni-s sub ele. (Jan NEGRU)
Lasă un răspuns