Deținuții au vandalizat camera conjugală

Administrator

Olimpia FILIP

Camera conjugală din incinta Penitenciarului de Maximă Siguranță Bacău este acum în renovare, deoarece deținuții amorezi au vandalizat-o. După ce a „găzduit” aproximativ 200 de cupluri, în aproximativ șase luni, aceasta arată jalnic: oglinda este spartă, pereții sînt murdari, saltelele sînt distruse, iar așternuturile sînt arse cu țigara. „Cine intră acolo, își pune mîinile în cap! Am făcut o cameră conjugală ca să ne aliniem și noi cerințelor UE și deținuții să aibă condiții. Nu am vrut altceva decît cei căsătoriți să se poată întîlni cîteva ore cu nevestele sau iubitele. Am sperat că oamenii care intră aici știu să se comporte și să păstreze cameara! Ți-ai găsit! Au distrus-o!”, a spus Anton Doboș, directorul adjunct al Penitenciarului din Bacău. Acesta a mai adăudat că s-au sistat „vizitele” în camera conjugală pentru trei zile, pînă cînd încăperea va fi renovată. „Acum nimeni nu mai intră. Din banii închisorii am cumpărat materiale de construcții și tot ce mai trebuie. Cu var vor da deținuții. Nu trebuie să mai plătim zugravi, că sînt mulți condamnați care știu să țină în mînă bidineaua”, a mai spus Doboș.

altceva decît cei căsătoriți să se poată întîlni

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.