Detonare de bombă la Onești

Redacția Ziarul de Bacău

• un pescar a descoperit un proiectil în rîul Trotuș • pirotehniștii de la Protecția Civilă au detonat ieri, pentru prima oară, un obiect exploziv aflat în apă

Pentru ofițerii din Cadrul Inspectoratului de Protecție Civilă Bacău, ziua de ieri a constituit o premieră, deoarece au trebuit să detoneze un proiectil aflat în apă. Ei au fost sesizați marți după amiaza despre faptul că un pescar a descoperit în rîul Trotuș un proiectil, motiv pentru care au luat toate măsurile de protecție a zonei. „Pescuiam la clean și deodată mi s-a agățat cîrligul. Am intrat în apă și cînd am dat să dezleg cîrligul, am văzut că se agățase într-un proiectil. Am făcut armata și l-am recunoscut după steaua de la spate. Am încercat să-l scot, însă era pietrificat, și atunci am anunțat poliția”, povestește Constantin Bordea. După ce polițiștii oneșteni au păzit zona toată noaptea, ieri dimineață, la fața locului au sosit pirotehniștii și inspectorii de mediu. Timp de cîteva minute, ofițerii de la Protecția Civilă au întins firele, pe care le-au legat de proiectil, apoi l-au acoperit cu o brazdă de pămînt, pentru ca schijele să nu se împrăștie în toate direcțiile. Totul nu a durat decît o fracțiune de secundă. Explozia nu a fost atît de puternică ca cea în cazul detonărilor efectuate în pămînt, dar spectacolul a fost unic și i-a impresionat pînă și pe pirotehniști. „Este prima oară cînd detonăm o bombă în apă și mărturisesc că am avut emoții. Deoarece proiectilul era cimentat în aluviuni nu am reușit să-l scoatem și de aceea am ales această soluție”, ne-a declarat maiorul Daniel Cătălin Fegeleanu, ofițer principal la Inspectoratul județean de protecție civilă. Tot în premieră, la detonarea de ieri au participat și inspectorii de la Protecția Mediului. „Pentru că bomba era în apă și putea afecta mediul, a fost necesară și prezența noastră. Singurul pericol ar fi fost moartea faunei acvatice, respectiv a peștilor, însă, din fericire, nu s-a întîmplat acest lucru”, ne-a declarat Iulian Movilă, directorul Agenției Regionale pentru Protecția Mediului.

Ofițerii de la Protecția Civilă au stabilit că muniția detonată ieri era un proiectil de aruncător de calibru 57 milimetri și că provine din Cel de-al Doilea Război Mondial. (Florin CRĂCIUN)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.