Dever slab pentru comercianți la „Zilele Bacăului”

Redacția Ziarul de Bacău

Agenții economici care au standuri închiriate pe platforma din fața Catedralei „ânălțarea Domnului” spun că își dau seama de puterea de cumpărare a unui oraș după vînzările pe care le fac. Judecată după vînzările făcute în primele trei zile ale Festivalului „Zilele Bacăului”, puterea de cumpărare a băcăuanilor nu se ridică la cote prea mari. Ceva mai bine de 600 de kilograme de mici, cîrnați, pastramă de oaie și pulpe de pui au mai potolit foamea băcăuanilor prezenți seară de seară la spectacolele în aer liber pe platforma din fața Catedralei „ânălțarea Domnului”. „Este foarte puțin, cu mult sub așteptările noastre. Ne-au și plasat aici, unde nu am prea avut vad, așa că vînzările au mers tare prost”, se plîngea Gheorghe Artenie. Nu era singurul comerciant care spunea că vînzările au fost slabe în timpul primelor trei zile ale festivalului. Zvoriștean Nica din Iași și Cristina Tudose din Craiova spuneau ieri că abia dacă și-au scos banii de drum și cazare cu cît au vîndut pînă acum la festival. „Slab, foarte slab. Am avut 6.000 de litri de suc și nu am vîndut pînă acum decît 700 de litri. Noroc că putem să îl luăm la Iași la sărbătorile care au loc în preajma Sfintei Cuvioasa Parascheva. Cred că acolo vom vinde mai bine decît aici”, spunea Nica Zvorișteanu.
La rîndul său, Cristina Tudose ne-a mărturisit că dacă nu a avut noroc să prindă un amplasament cu vad bun, a avut mai mult din cauza gropilor care erau în fața standului său. „Trebuia să veniți pe aici aproape de miezul nopții. Plecau oamenii cu paharele de bere într-o mînă și cu cartoanele cu mici în cealaltă și după cîțiva pași îi vedeam cu se duc la pămînt cu mici, cu bere cu tot. Era comic, nimic de zis, dar oamenii, săracii, numai ei știu ce era în sufletul lor”, spunea Cristina Tudose. De cîțiva ani, firma sa urmărește calendarul manifestărilor în aer liber din toate județele din țară și se plimbă din oraș în oraș, cu corturi, mese, cazane de prăjit cîrnați și mititei. Cele mai bune vînzări sînt, în opinia acestora, în Ardeal. Mai puțin în Moldova. Aici, oamenii sînt ceva mai săraci și se gîndesc de două ori înainte de a băga mîna în buzunar să cumpere un mic sau o pulpă de pui la grătar. Doar cînd este vorba să cumpere bere și vin se dovedesc a fi ceva mai cu dare de mînă. Chiar și așa, între o bere la sticlă sau la cutie și una la halbă, nouă din zece moldoveni o preferă pe cea din urmă, pentru simplul motiv că e mai multă și mai ieftină. Printre cei mai viteji consumatori de bere s-au aflat puștii de 14 -15 ani, care scăpați de privirile părinților încercau să vadă ce înseamnă să „fii cu adevărat bărbat”, luînd la rînd toate tarabele, deciși să guste într-o singură seară toate sortimentele de bere scoase la vînzare în timpul festivalului.
Nu numai comercianții de produse alimentare s-au plîns de vînzările slabe din timpul festivalului. Ramona Hudubeață, una dintre fetele ceva mai brunețele care s-a plimbat în fiecare zi pe alei cu un snop de baloane multicolore în mînă, spune că mai mult a pierdut decît a cîștigat venind la Bacău. „Mai multe baloane mi s-au spart decît am vîndut. Nu am avut cu ce să îmi plătesc nici o cameră la o gazdă. Am dormit toate nopțile astea în cort, afară”, se plîngea Ramona Hudubeață.
Dacă la Bacău nu au vîndut mare lucru, comercianții speră să își mai recupereze din cheltuieli la serbările care vor fi organizate la Iași în preajma Cuvioasei Parascheva. (Elena SOLOMON)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.