DEVORATORII DE CULTURÂ

Opera și critica

Dan PERȘA

Cineva spunea că opera lui Noica ar trebui publicată masiv „așa cum e”, fără comentarii, „pentru ca românii să cunoască întîi ideile marelui filozof și apoi speculațiile pe marginea acestor idei”. Dacă nu ar fi utilizat această expresie: „românii să cunoască” și ar fi spus „filozofii români”, ori „pasionații de filozofie”, ori pur și simplu „cititorii de filozofie”, probabil că ideea ar fi fost de reținut ca una dintre opiniile ce sțnt, e drept, un pic exagerate, dar cu dreptatea ei: trebuie să cunoaștem, mai întîi, nemediat, textul (opera) unui filozof (scriitor) pentru a putea vorbi despre ea. Doar că, nu pornim toți de la aceeași linie. Un tînăr care azi are 17 ani, e iubitor de filozofie și învață ABC-ul acesteia nu e pe același picior al cunoașterii și înțelegerii cu, de pildă, Mihail Șora sau cu H.R. Patapievici. Ei nu sțnt la ABC-ul filozofiei, nici nu buchisesc la ABC-ul operei lui Noica și cum le-am putea interzice să comenteze, dacă vor cumva asta, pentru a-i aștepta pe cei mai „întîrziați” să se familiarizeze cu, bunăoară, opera lui Noica? Nu poți cere oprirea în loc a ideilor, doar pentru că, adevărat, cel ce vrea să cunoască, e bine să pornească de la textul original. Însă, în ce am spus pînă aici, m-am referit la „specialiști” și viitori „specialiști”. Or, ideea emisă era: „românii să cunoască”… Ei, aici problema se complică destul de mult. Nu-i văd pe mulți dintre români apucîndu-se să citească măcar vreo cinci cărți semnate de Noica. Și nu cinci, că exagerez: măcar una! Cînd ne referim generic la români, lucrurile stau cu totul altfel. Și exemplul cel mai bun e, probabil, Eminescu. Știu că majoritatea românilor nu i-au citit măcar o poezie de la capăt la coadă, dar ei cunosc niște versuri luate de ici-colo, cum ar fi primele strofe din „Luceafărul”, ceva despre „La steaua”, un piculeț de „Floare albastră” și, musai, „Pe lîngă plopii fără soț” (pentru că versurile astea au fost puse pe muzica unei romanțe), mai știu cîte ceva despre „Scrisori” și încă puține alte lucruri. Mai cunosc ei, „românii”, interpetrarea alegorică dată poemului „Luceafărului”, plus alte destul de multe idei ale criticii literare. Majoritatea știu asta deoarece Eminescu se face la școală și școala lasă ceva urme în mintea fiecăruia, iar cum față de Eminescu mai toți românii sunt receptivi, acea minimală cultură (în același timp falsă și falsificantă), s-a preschimbat într-un fel de bun cultural popular. Ce este Eminescu în mintea oamenilor, deci? Este tocmai suma aceea de locuri comune ale criticii literare și interpretării literare. Deloc mai mult. Cînd spunem „românii să cunoască”, la așa ceva ne referim. La ceea ce a devenit „popular” din opera și personalitatea unui filozof, scriitor, artist. Iar filozoful, scriitorul, artistul, nu le e cunoscut „românilor” așa cum este el de fapt, ci doar ca o imagine creată de critici și interpreți. Și așa va rămîne și de aici încolo. Nu vor deveni „românii” cunoscători ai lui Noica, ai lui Eminescu. Vor exista doar niște specialiști ce îi vor ști așa cum sunt. Și, ca un corolar, filozofii, scriitorii și artiștii de azi vor fi „cunoscuți de români” tot numai atunci cînd ideile „de-a gata” ale criticii literare vor pătrunde în bagajul cunoștințelor „populare” ale românilor. Nu e, în ce spun, o critică a poporului sau nației noastre. Putem înlocui „românii” cu „germanii” sau „francezii” sau „chinezii”. Exact la fel stau lucrurile și la ei.i ai lui Noica, ai lui Eminescu. Vor exista doar niște specialiști ce îi vor ști așa cum sunt. Și

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!