Dezastru în căminele Universității Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

începutul anului universitar a făcut ca mii de studenți să revină în bănci, iar sute dintre ei să își îndrepte pașii spre căminele unde vor locui. Tinerii au avut însă neplăcuta surpriză să vadă că toate camerele în care au stat arată la fel de rău ca atunci cînd au plecat în vacanță. Tinerii spun că li s-a promis la finele anului trecut că se va face curățenie, și că atunci cînd vor reveni vor găsi un cămin curat, renovat și văruit. Lucrurile stau însă cu totul altfel.
Căminul a fost renovat, e drept, dar doar pe dinafară. S-au făcut ceva modificări și în interior, s-a văruit holul și s-au vopsit ușile, bineînțeles tot pe dinafară. Camerele căminelor arătau, la venirea studenților, dezastruos. Adică exact așa cum le-au lăsat. Este și vina lor pentru că singuri au ales să-și distrugă locul unde dorm. Și, uite-așa, amintirea petrecerilor nocturne din anul precedent a revenit subit în mintea studenților.
„Camera arată exact așa cum era și anul trecut, ba poate chiar mai rău, pentru că, după cîte văd, au mai stat și alții pe-aici în vacanță”, ne-a declarat Diana Matache, studentă a Universității Bacău, cazată în căminul numărul doi.
Dacă studenții din anii doi, trei sau patru pot fi învinuiți că n-au știut să-și păstreze camerele, nu la fel se pune problema în cazul bobocilor. Acestora nu li se pot imputa asemenea lucruri, însă cu toate astea suferă laolaltă cu ceilalți colegi.
Pentru că în unele camere chiar nu se putea locui, părinții studenților au pus mînă de la mînă și au angajat ori un zugrav, ori au văruit singuri camerele. Pentru ca șederea studenților în cămin pe toată perioadă anului să fie moale, ei și-au adus de acasă pături, saltele, perne și chiar covoare, ba unii și-au adus și patul de acasă. Au fost nevoiți să facă acest gest. Ei au găsit în camere pături și saltele, însă multe nu puteau fi folosite.

Taxe mari pentru nimic

Deși condițiile din cămine sînt jalnice, studenții sînt puși să plătească niște taxe astronomice. Un student cu taxă, de exemplu, e obligat să achite lunar 1.060.000 de lei. Și cum într-o cameră stau cam cinci studenți, căminul cîștigă de pe urma lor peste cinci milioane de lei pe lună. Cum anul universitar are circa nouă luni, cînd se trage linie, instituția a luat pentru o singură cameră peste 47.000.000 de lei. Din acești bani, administratorii de la cămin trebuie să plătească apa caldă și căldura produsă de centrala proprie, curentul electric, cîțiva paznici și niște femei de serviciu. Deci cea mai mare cheltuială se poate spune că este cu apa caldă și căldura, care nu poate fi mai scumpă ca la o garsonieră, adică în jur de 1,5 milioane de lei.
De la Serviciul Social al Universității ni s-a spus că în taxa stabilită pentru cămin intră și încălzirea, dar că există o posibilitate ca taxa să crească pe măsură ce regiile vor scumpi utilitățile. Nimeni nu ne-a putut spune, însă, cu certitudine la cît ar putea ajunge cheltuielile.
Profesorul Gogu Gheorghiță, rectorul Universității Bacău, ne-a declarat că și el este surprins de felul în care arată căminele studențești, pe care le-a inspectat la începutul anului universitar. El a susținut însă că reparațiile s-au făcut în limitele bugetului și că de aceea s-a lucrat doar la părțile exterioare ale clădirilor, și deloc în camere. în plus, din cele nouă miliarde de lei avute la dispoziție, s-au mai renovat și sălile unde vor învăța studenții. „Am fost șocat de felul în care arată unele camere. Am găsit pachete de țigări lipite de tavan și afișe cu femei goale. Pe vremea mea, în cămine nu vedeai așa ceva. Căminele de aici parcă ar fi muncitorești, nu de studenți”, ne-a declarat rectorul Gheorghiță. (Alexandru COVACI)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.