Dezbrăcată pîn’ la brîu

Mihai BUZNEA

Mariajul politic încheiat/con-sfințit în decembrie 2004 între așa-zișii cîștigători ai scrutinului electoral din începutul de iarnă al aceluiaș an mai stă agățat doar de un fir de ață ce riscă să se rupă la cea dintîi adiere de orgoliu venită dinspre palatul Cotroceni sau dinspre Victoria. Dincolo de declarațiile de fidelitate și intențiile de continuitate ale partenerilor (încă) de guvernare, spectrul separației rînjește larg, în timp ce mîna cu securea gata să lovească se agită amenințător deasupra capetelor înfierbîntate, spunînd parcă: gata cu gluma, finita la commedia! Treceți la lucruri cu adevărat serioase!…
Ce simplu ar fi, cu hapy-end ca-n filmele de dragoste! Dar, vorba ilustrului romancier care, din păcate, n-a mai ajuns să vadă aste vremuri: dacă dragoste nu e, nimic nu e! Și dragoste între partenerii de mezalianță politică nu a fost niciodată. Doar interese de partid. De grupuri. Individuale. Nici nu se putea să fie la un astfel de amalgam eterogen, perfid și imoral (după cum spunea, atunci, „o voce”) alcătuit din liberali, democrați, conservatori și… democrați maghiari (!), de parcă doctrina democrată ar putea avea tot atîtea coloraturi cîte etnii. în atare condiții de confuzii ideologice nici nu se putea ajunge la o combinație uniformă, ci doar și numai la ceva indefinibil și ne/prost funcționabil, resuscitat continuu de aparențe și declarații de bune intenții. Conflictul perpetuu, purtat la vedere și cu metode ce nu au nimic în comun cu normele codului bunelor maniere, de către președintele Traian Băsescu și primul-ministru Călin Popescu Tăriceanu are doar eleganța ciocnirii dintre doi cocoși pintenați a căror singură grijă este aceea de a nu rămîne fără penele în care – cred ei – li s-ar afla bărbăția și demnitatea.
Demonstrațiile repetate de orgoliu din partea celor doi lideri, secondați de acoliți care le cîntă în strună, nu fac decît să producă efectele unei comedii de prost gust jucată în piața publică de actori ambulanți. Manierele gen „hai sictir!” și „ce… pușca mea!” au năvălit în stradă, recte – în ziare, la radio și posturile de televiziune -, dezbrăcate de haine și înzorzonate de perle false. Precum li-s purtătorii. Cu fardurile deghizărilor scurgîndu-li-se pe fețe. Un guvern de travesti(ți), cu miniștri contestați și suspendați din funcții spre a fi cercetați penal, ori care și-au pierdut susținerea parlamentară prin sentințele unor moțiuni de cenzutră, demisionari „de onoare” pentru abuzuri și practici dezonorante, sau interimari fără limite. Cu amenințarea anticipatelor precum ceaiul de la micul dejun și, ca soluție extremă, configurarea unei noi alianțe în care opozanții devin parteneri de guvernare! Ceea ce ar demonstra, în premieră mondială absolută, compatibilitatea apei cu focul! Astfel punem de-o nouă cununie, fără preot, ci doar la Starea Civilă, dintre PNL-PSD-PC și PRM, cu naș UDMR după divorțul iminent dintre democrați și liberali. Așteptăm distribuirea invitațiilor. Și uite-așa, de la mariaj trecem la uniunea consensuală, așternutul guvernării rămîne cald, chiar dacă atracția dintre parteneri e doar închipuită, cu declarații de fidelitate precum „mincinosul meu drag…!”.
Dar, în politica românească post-decembristă totul a devenit posibil. O politică de mahala, dezbrăcată de caracter, dusă cu poalele suflecate pînă dincolo de brîu, ca să se poată vedea absolut toate desuurile; și cu acuze arătate cu degetul spre celălalt: tu ești vinovatul!
Norocul nostru, al lor?!, e acela că la viitoarele alegeri nu mai e chiar atît de mult, după care vom vedea ce va mai fi, cum se vor mai aduna (sau despărți) apele. Totul e să rămînem optimiști!olo de

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!