Vasile Ghenadi, părintele voleiului băcăuan
• profesorul universitar Vasile Ghenadi s-a îndrăgostit de volei la vîrsta de 14 ani și de atunci i-a rămas credincios n din mîinile sale au ieșit generații întregi de voleibaliste și voleibaliști, campioni naționali și continentali de-a lungul timpului n în 2003, Ghenadi a primit titlul de antrenor emerit, dar are în „dosar” încă o sumedenie de diplome de onoare sau diferite titluri n a practicat și handbalul și a fost și antrenor în acest sport, dar a jucat și fotbal n a publicat peste o sută de lucrări, activitatea sa științifică fiind recunoscută în țară și peste hotare n soția este de asemenea profesor și antrenor de baschet cu rezultate mari
Din 1945, cînd era elev la Liceul Militar din Timișoara, destinul lui Vasile Ghenadi s-a legat strîns și pentru totdeauna de volei. „M-am îndrăgostit de acest sport la vîrsta de 14 ani și de atunci nu l-am mai părăsit. Imediat am început cariera de jucător în echipa liceelor din Timișoara și Ferdinand I, din Bacău. 1949 m-a prins jucător la echipa Locomotiva CFR Bacău după care am jucat la Voința Bacău, în echipa de seniori, cu care am participat la finala campionatului național. Pentru că devenisem student la Institutul de Cultură Fizică din București am fost inclus și în reprezentativa de volei a acestuia. Atunci am fost promovat în lotul național de seniori cu care, în 1953, am luat parte la Festivalul Mondial al Tineretului iși Studenților și am ocupat locul al 5-lea. Ca student și jucător la ICF am ajuns campion național universitar. Pe atunci, «universitarele» se confundau cu campionatul național, întrucît majoritatea jucătorilor din țară erau studenți”, își amintește Ghenadi. Actualul pensionar a terminat facultatea în București în 1953 și a fost repartizat ca profesor de Educație fizică în Capitală. „Eu n-am vrut să rămîn acolo și am bătut la multe uși timp de o săptămînă, ca să mi se schimbe repartiția și să vin în Bacău. Aveam un singur gînd, să fac volei de performanță adevărat aici și să fac cunoscut Bacăul la nivel național. Am înființat Voința Bacău, cu care am promovat în Divizia B și cu care din primii ani am ajuns la turneele finale cu Viitorul Bacău, imediat după promovarea în prima ligă”, a completat Ghenadi.
Viitorul Bacău, echipă formată în totalitate din intelectuali
în 1965, Viitorul TC Bacău a promovat în primul eșalon cu Ghenadi jucător și antrenor. Din 1970 au început să apară primii jucători formați de profesorul băcăuan și care au ajuns în toate loturile naționale. Revenind la promovare, deosebit de interesant este că toată echipa era formată din voleibaliști cu studii superioare: Matei Costea (medic), Ion Ciuhureanu (profesor), Virgil Moșescu (profesor), Mihai Timofte (inginer), Ernest Weissman (inginer), Viorel Iordache (profesor de limba română), Nicolae Burciu, Mihai Leporda, Florin Robciuc, Virgil Ionescu (studenți). „Avînd studii superioare, pe de o parte era mai ușor de lucrat cu acești sportivi, deoarece pricepeau repede. Pe de altă parte, era greu, întrucît ei erau foarte exigenți și trebuia să fii mereu pe fază, să ai o atitudine corectă și echilibrată referitor la execuțiile lor. Toți erau profesioniști în specialitățile lor”, punctează profesorul universitar.
Cîteva nume de mari voleibaliști sau antrenori completează lista celor formați de Ghenadi. Eduard (Bebe) Derszei a fost căpitan al echipei naționale campioană europeană, cîștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Dinamo București, iar Constantin Timir Gazin și Sabin Marcu au luat Cupa Campionilor Europeni cu Rapid București. Din listă nu puteau să lipsească Sergiu Zvolinschi, Florin Grapă – pe care profesorul îl consideră drept cel mai bun elev și colaborator al său -, Dan Gavril (antrenor acum la VCM Piatra Neamț), Pincu Sterinbaum și Ion Ciuhureanu, ambii jucători și antrenori la echipele naționale ale Israelului, Iosif Geva (profesor universitar la Institutul Național de Educație Fizică din Tel Aviv).
Cantonament de lux la Lido, în Brașov, cu echipa de divizia B
După ce Voința a promovat în Divizia B, autoritățile locale băcăuane au decis că echipa masculină de volei trebuie să urce, neapărat, în prima ligă. Ca prin minune, s-au găsit fonduri consistente și, astfel, o echipă din liga secundă a beneficiat de un cantonament de vis în Brașov, la Hotel Lido. „Pe atunci nu se obișnuia așa ceva. Ni s-a spus că avem bani și că să facem în așa fel ca sejurul din Brașov să aibă urmări fericite pentru echipa de volei. în prima seară cînd ne-am dus la masă, la restaurantul hotelului, au tăbărît ospătarii pe noi cu menu-urile. Nici unul dintre jucători, care știau care-i treaba, nu s-a uitat nici o clipă la denumirile felurilor de mîncare trecute în meniul zilei. Toți s-au uitat exclusiv la preț și au ales tot ce era mai scump”, rememorează Ghenadi cu zîmbetul pe buze.
Tot legat de bani, profesorul își amintește de teama pe care a trăit-o cînd, în calitate de inspector școlar al fostei Regiunea Bacău, a fost „călcat” de un cotrol financiar al statului. „M-au chemat la Sfatul Popular și m-au pus să dau o declarație prin care să justific de ce n-am cheltuit toți banii ce ni se alocaseră. Cumpărasem materiale sportive cu vagoanele, acordasem premii consistente și la campionatele școlare și, la un moment dat, mi-a fost jenă că trebuia să cheltui mult. în cele din urmă am reușit să-i conving că banii se duc și pe lucruri inutile.
Fotbalist, singurul marcator moldovean în meciul cu selecționata Olteniei
Pe vremea cînd era elev la Liceul Teoretic Ferdinand, Vasile Ghenadi a fost și fotbalist, atît în echipa liceului, cît și la Locomotiva CFR, în campionatul național. A fost selecționat în echipa Moldovei care a jucat cu aceea a Olteniei și a fost învinsă cu 7-1. Ghenadi a marcat singurul gol al formației moldovene. Altfel, profesorul consideră că Hagi a fost cel mai bun fotbalist al României, Nadia, cea mai bună sportivă, iar Ștefan Roman, Aurel Drăgan și Maria Enache sînt considerați drept cei mai buni jucători de volei. Preocupările extraprofesionale ale lui Ghenadi se leagă de lectură (Alexandre Dumas), muzică (Elvis Presley și cîntăreața de operă Mariana Nicolesco), film (Dem Rădulescu și Humphrey Bogart).
Creator al școlii feminine de volei din Bacău
Vasile Ghenadi a fost în mai multe rînduri antrenor la loturile naționale de junioare ale României. în 1972 a înființat secția feminină de la Știința Bacău și a promovat echipa în „B” în 1973, și în „A”, în 1974. Pînă în 1983, cînd s-a desființat Facultatea de Educație Fizică din Bacău (n.r., reînființată în 1990), a fost antrenor în Divizia A. în 1984 a început colaborarea cu Florin Grapă la Clubul Sportiv Școlar Bacău, ale cărei echipe de junioare 2 și 1 au dominat în campionatele naționale în perioada 1986-1990. Din acele echipe făceau parte două jucătoare foarte cunoscute și valoroase ale voleiului băcăuan, Melania Rusei Alexe, cea mai valoroasă elevă a sa, și Alexandrina Stancu Tancău. De asemenea, profesorul Ghenadi le pomenește cu mare plăcere pe Mariana Chirilescu Zaharia, sufletul echipei cu care s-a obțiut promovarea în divizia A”, jucătoare preluată de la profesorul Aurel Dascălu, Marlena Grigoraș, Cati Tkacenko, Doina Zaharia Mangeac (soția fostului fotbalist de la Sport Club Bacău). Din 1990 și pînă acum, Ghenadi a fost director tehnic (consilier) al lui Florin Grapă, la Știința. „în abordarea oricărui sport nu trebuie să lipsească structura, cea care face ordine în gîndire. Cu Grapă am obținut rezultate deoarece amîndoi am înțeles această realitate. Cea mai mare satisfacție pe care mi-a adus-o voleiul s-a tradus prin participările echipei feminine Știința în cupele europene. Pe celălalt plan sînt realizările mele din învățămînt, unde am trecut prin toate gradele. Acum, structura, ca și concept, lipsește din mai toate jocurile sportive. Au ajuns să nu se mai conștientizeze care este principalul și care colateralul. Am atras în multe rînduri atenția asupra acestui fapt, dar oamenii n-au reușit să pătrundă aceste concepte”, deslușește Ghenadi unul dintre secretele succesului.
Peste o sută de lucrări publicate
Toată activitatea profesională a părintelui voleiului băcăuan a fost susținută în permanență de preocupări științifice pentru că, după spune profesorul, „sportul de performanță te obligă să fii mereu la curent cu toate cuceririle din domeniu, chiar din perioada învățămîntului preuniversitar. Acest aspect nu trebuie privit ca o obligație profesională, ci ca o necesitate. în consecință, nu am putut să stau deoparte, așa că am enunțat și elaborat concepte de abordare a jocurilor sportive în procesul de antrenament. Mi-am adus contribuția la modelarea acestuia prin abordarea jocurilor ca sisteme ierarhizate. Există conceptul universal recunoscut, încă de sfîrșitul mileniului trecut, că realitatea este structurată ierarhic. Din această realitate face parte și jocul de volei. Cine vrea să cunoască jocul acesta trebuie să-l perceapă ca pe un sistem cigernetic, ca singura cale care te apropie de adevărurile jocului și de esența acestuia. Orice enunț trebuie făcut din două perspective, a realității filosofice (teoretice) și a celei concrete (matematice). Acesta este cel mai scurt și mai sigur drum spre obiectivarea fenomenului. Fiind acceptate aceste concepte pe plan național, am putut înființa cursul de Masterat pe lîngă Facultatea de Științe ale Mișcării și Kinetoterapiei”.
De-a lungul anilor, profesorul Vasile Ghenadi a realizat și publicat mai mult de 100 de lucrări, între care monografii, broșuri, cursuri universitare, lucrări de cercetare susținute și publicate în reviste de specialitate din țară și de peste hotare, dar și șase cărți: „Volei sub formă de joc” (1971), „Potențialul biomotric al populației școlare din clasele I-IV” (1973, în colaborare cu N. Alexe), „Volei – modelarea instruirii” (1984), „Model și modelare în voleiul de performanță” (1994), „Obiectivizarea instruirii în volei” (1995), „Voleiul în învățămînt” (1998).
Ca urmare, meritele profesorului au fost recunoscute și prin desemnarea ca membru de onoare al Consiliului Științei și Sportului, membru de onoare al Comunității Academice al Universității „George Bacovia”, Diploma de Onoare a Senatului Universității Bacău, Diploma de Onoare a Federației Române de Volei. Majoritatea lucrărilor se regăsesc în bibliografiile de specialitate de la facultățile de educație fizică din țară. nțată în 1990), a fost antrenor în Divizia A. în 1984 a început colaborarea cu Fl
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.