Elevii se vor reîntoarce, de astăzi, în bănci, pentru a începe cel de al doilea semestru al anului școlar în curs. Revenirea la școală a elevilor are loc după o săptămînă de vacanță în care mulți dintre ei mai mult au învățat decît s-au odihnit. Este vorba, în primul rînd, de copiii care s-au prezentat, la sfîrșitul săptămînii trecute, la faza locală a olimpiadei de matematică, în fiecare oraș și comună din județ. Cel de-al doilea semestru se va întinde pe durata a 17 săptămîni și va avea următoarea structură: de luni, 13 februarie, pînă în data de 14 aprilie se vor face cursuri, între 15 aprilie și 24 aprilie va fi vacanță, iar de pe 25 aprilie și pînă în data de 16 iunie elevii vor fi din nou la ore. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.