Un nou val de grațieri a scos în stradă zeci de infractori mărunți, care au fost iertați de pedepse conform unei ordonațe de urgență. Astfel, porțile Penitenciarului Bacău s-au deschis pentru 66 de deținuți, în vreme ce de la Centrul de Reeducare de la Tîrgu Ocna au fost eliberați alți 11. Alți patru deținuți au mai scăpat de executarea pedepsei. Doi dintre ei erau internați la Spitalul Penitieciar Tîrgu Ocna, iar alți doi erau în arestul poliției băcăuane. Eliberările din peniteciare se fac chiar în postul Paștelui și sînt primele din acest an. Ultimul val de grațieri, soldat tot cu eliberarea unor infractori mărunți, s-au făcut în cursul lunii octombrie, anul trecut. Cu acea ocazie au fost eliberate la nivelul întregii țări aproape 3.000 de persoane. Conform statisticilor întocmite de Direcția Generală a Penitenciarelor, aproape trei la sută dintre ei s-au întors în închisori în primele trei luni de la eliberare. Interesant este că dintre cei 72 de deținuți care au vrut să guste din nou farmecul dormitoarelor din pușcării, 60 au săvîrșit alte infracțiuni, iar ceilalți 12 au fost sancționați contravențional. Magistrații spun că, din experiența unor acțiuni similare în ultimii ani, numărul cel mai mare de persoane care revin în pușcării se înregistrează, de regulă, în primele trei luni de la eliberare. (Mirela R.)
Din pușcăriile băcăuane au fost puși în libertate 81 de deținuți
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.