Vasile Zaharia este noul director al Direcției Sanitar-Veterinară
Direcția Sanitar-Veterinară (DSV) Bacău are un nou director. După interimatul făcut de doctorul Gheorghiță Vlad, în urma unui concurs desfășurat la sfîrșitul lunii mai, postul de director a revenit doctorului Vasile Zaharia. „La concursul desfășurat între 19 -26 mai, la București, am obținut rezultatele cele mai bune. La 1 iunie am fost numit pe funcție”, ne-a declarat dr. Vasile Zaharia. Alături de Vasile Zaharia a mai concurat și doctorul Grigore Grumăzescu. Noul șef al inspectorilor veterinari nu este pentru prima dată în această funcție, fiind predecesorul doctorului Florin Velisar, care a condus instituția între 2000 și 2005. „Sînt bucuros că ocup această funcție. Vreau să fac treabă, adică ceea ce trebuie”, a spus noul director. (Mircea MERTICARIU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.