Direcția Silvică are de recuperat debite de miliarde de lei

Administrator

Direcția Silvică a reușit să recupereze mai puțin de jumătate din datoria acumulată de agenți economici pentru masa lemnoasă furnizată de instituție. „La venirea mea la conducerea Direcției Silvice am preluat acțiuni în instanță pentru recuperarea unei sume de două milioane lei noi de la agenți economici care nu au plătit masa lemnoasă luată în perioada 2001-2004. Am mai deschis noi acțiuni pentru 400.000 lei, sumă care nu era pusă pe rol. Din aceste debite, în doi ani am reușit să recuperăm în instanță doar un milion de lei”, spune directorul Direcției Silvice, Gheorghe Savu. Dificultăți și mai mari întîmpină instituția în recuperarea pagubelor produse de personalul silvic, 1,6 milioane lei care datează din 2004. „Este vorba de un delict silvic de 24.000 mc material lemnos, descoperit la un control al Regiei Naționale a Pădurilor pe raza fostului Ocol Silvic Agăș și Ocolul Silvic Comănești. 40 de pădurari s-au ales atunci cu dosare penale, dar toți au primit NUP (neînceperea urmăririi penale, n.r.). Acum ne judecăm pe civil pentru recuperarea pagubei. Și aici au fost probleme pentru că instanța a redus suma. Am făcut recurs, iar procesele sînt în continuare pe rol, în diferite stadii”, mai spune Savu. (Cătălina CHIFU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.