în acest an vor începe lucrările la noul sediu al Direcției Silvice. Pentru că actuala clădire în care își desfășoară activitatea instituția care administrează pădurile statului este revendicată, conducerea Direcției Silvice a decis să construiască un nou sediu. „Am ales ca locație parcul dendrologic de la Hemeiuși. în acest an am alocat bani pentru a începe să turnăm fundația”, a precizat Gheorghe Savu, directorul Direcției Silvice Bacău. Atunci cînd clădirea va fi recepționată, Direcția Silvică din Bacău va deveni prima instituție de interes județean care va avea sediul în mediul rural.
Alegerea locației de la Hemeiuși pentru a muta sediul instituției vine după ce pe tapet fusese pusă și varianta de a ridica sediul în parcul Cancicov. în timpul administrației Sechelariu, Direcția Silvică a intrat în posesia a 1.700 metri pătrați de teren pe care ar fi urmat să fie amplasat noul sediu. Numai că în timpul noii administrații, Direcția Silvică a scos la vînzare terenul cumpărat de foștii directori, ca și terenul obținut în urma retrocedării, în curtea Grupului Școlar „Mihai Eminescu”, în suprafață de 3.400 metri pătrați. Licitațiile pentru ambele terenuri au fost cîștigate de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, în schimbul a 20 de miliarde de lei. „Banii pe care i-am obținut din vînzarea celor două terenuri vor fi folosiți pentru a ridica noul sediu”, a mai precizat directorul Gheorghe Savu. (Costinela BREAHNĂ), unul dintre latifundiarii di
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.