Directoarea Elena Șova a fost agresată de o țigancă

Redacția Ziarul de Bacău

Elena Șova Gîțu, directorul Serviciului Public de Asistență Socială (SPAS) Bacău, a fost victima unui incident petrecut luni după-amiază în incinta Centrului de Asistență de Urgență, aflat pe strada Ștefan cel Mare, deasupra sediului Organizației Rom Star. Directorul SPAS se afla aici pentru a da, împreună cu Marcel Babliuc, directorul Crucii Roșii, o mînă de ajutor membrilor unor familii care au rămas fără case în urma unui incendiu petrecut la sfîrșitul săptămînii trecute pe strada Vîntului. „Bărbații familiilor afectate de incendiu au rămas să păzească bunurile care au mai putut fi salvate în urma incendiului, iar pe femei și copii le-am cazat, provizoriu, la acest Centru de Asistență. Nu am ajuns bine cu hainele și proviziile pentru cei sinistrați, că o femeie de etnie rromă aflată în sediu a venit glonț la mine. «Te tai, te mutilez!», m-a amenințat femeia în timp ce mă lovea peste față”, ne-a povestit Elena Șova. Cea care a molestat-o pe directoarea SPAS se numește Silvia Gureanu, o femeie trecută de 40 de ani, care ar fi vrut ca în loc să le găsească adăpost familiilor sinistrate, Elena Șova Gîțu să se ocupe de găsirea unui apartament pentru una dintre fetele sale care nu are unde locui. Totul s-a petrecut sub ochii soției lui Paustin Bălan, președintele Partidei Rromilor, Lidiei Bălan, cea care deține președinția Organizației Rrom Star, și care, surprinzător, nu a intervenit pentru aplanarea incidentului. (Elena SOLOMON)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.