Mulți dintre oamenii obișnuiți cred că ziua unui funcționar public sau a unor persoane cu funcție de conducere începe cu o cafea comandată secretarei. Este chiar de notorietate expresia „stă la o cafeluță”. În practică, lucrurile nu stau chiar așa. Unii dintre cei care ocupă funcții de răspundere nu iubesc cafeaua, dar sînt înnebuniți după ceai. Iar motivele acestei preferințe sînt diverse.
Unul dintre cei care bea ceai este Ghiță Burlui, directorul-adjunct al Direcției Agricole. Acesta nu numai că începe ziua cu o cană de ceai, dar nu bea deloc cafea, deși în alte vremuri agrea lichidul amar. Cauza o constituie un avertisment medical. „Acum cîțiva ani am înregistrat un puseu de hipertensiune, iar doctorii mi-au recomandat să nu mai beau cafea – ne-a spus directorul Burlui. Pentru că obișnuința de a sorbi ceva cald dimineața era deja înrădăcinată, am trecut pe ceai de fructe”. Se mai întîmplă ca uneori să servească și ceai de tei, dar asta nu înseamnă că devine somnolent.
Un mare consumator de ceai este și șeful său, Ioan Melinte, însă acesta nu ocolește nici cafeaua. Pur și simplu mai schimbă uneori „meniul”.
Un alt băutor de ceaiuri este administratorul special de la Letea, Costel Ceocea, dar motivele lui sînt altele. A renunțat la cafele cu ceva timp în urmă și le-a înlocuit cu ceaiuri medicinale, din cauza unor afecțiuni. „Apelez și la ceaiuri pentru a mai evita medicamentele – spune cel care supraveghează acum producătorul băcăuan de hîrtie -, așa că îmi rezerv cîteva pahare în fiecare zi”. El recunoaște că resimte lipsa lichidului revigorant, întrucît pe vremuri era mare băutor de cafea și fuma la fel de mult. Acum a trebuit să renunțe la amîndouă, așa că i-au rămas ceaiurile, din care consumă cu simț de răspundere. (Gabriela PASCU)
Lasă un răspuns