Mare năpastă a căzut în aceste zile pe capul lui Ionuț Maftei, directorul Serviciului de Gospodărire a Apelor Bacău. în vreme ce o bună parte din colegii săi își fac planuri de concediu, iar alții se întorceau deja de prin diverse stațiuni de la munte sau de pe litoral, directorul Maftei își suflecă mînecile gospodărește și se apucă de treabă. Parchetul și l-a scos de prin casă, a coșcovit o bună parte din tencuiala de pe pereți, iar mobila a așezat-o vraf în mijlocul camerelor în așteptarea vremurilor în care va putea să le așeze, din nou, la locul lor. Directorul SGA Bacău s-a trezit cu năpasta pe cap în urmă cu trei săptămîni. După zile întregi de luptat cu furia rîurilor ieșite din matcă în localitățile din vestul județului, Ionuț Maftei a avut surpriza ca, la întoarcere acasă, să își găsească locuința înconjurată de ape. „N-am mai avut cum să salvez mare lucru. Am scos și eu tot ce trebuia scos de prin casă și m-am apucat să înlocuiesc. Marele meu noroc a fost că am avut casa asigurată”, ni se destăinue acum directorul Maftei. Marele său regret este că în momentul în care a încheiat polița de asigurări nu s-a gîndit să își asigure și mobilierul din casă. „Ar fi fost bine să pot primi acum ceva bani din asigurare pentru a putea să îmi înlocuiesc mobila și covoarele. Măcar dacă ar rămîne învățătură de minte pentru alții de acum”, mai spune Ionuț Maftei. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.