în plin scandal al deconspirării dosarelor fostei Securități, mai există oameni care pot vorbi despre legăturile lor cu instituția acuzată de poliție politică, fără să le fie teamă că-și vor pierde scaunul sau că vor ajunge să fie arătați cu degetul. Printre fericiți se numără și directorul CET Bacău, Vasile Drăgușanu, care, ca tînăr recrut, a nimerit într-o unitate a Securității de la Șomcuta Mare. Amintirile din armată ale lui Vasile Drăgușanu sînt legate de instrucția făcută la sînge. „Armata pe care am făcut-o a fost la fel de dură ca cea pe care o vedem acum prin filmele americane. Eram pregătiți ca trupe speciale și antrenamentele erau dintre cele mai dure. Ore de alpinism în munții Țibleș și Gutîi, ski, judo, probe de rezistență și orientare în teren pe distanțe de 23 de kilometri, toate făcute contra cronometru”, își amintește directorul CET.
Tot chinul pe care a fost obligat să îl îndure în timpul unui an și jumătate de armată nu l-a marcat în nici un fel. „Nu am făcut un hobby din nici unul dintre sporturile pe care am fost nevoit să le învăț și să le practic în armată. Singurul pe care l-am practicat cu plăcere atunci a fost tirul, pentru că eram un bun trăgător. Rezultatele de la trageri mi-au adus atunci chiar și un premiu, constînd într-o permisie de șapte zile”, își amintește Vasile Drăgușanu. Calitățile de bun trăgător, descoperite fără voie în armată, nu l-au transformat pe absolventul Facultății de Energetică din București într-un pasionat al vînătorii. „Nu-mi place vînătoarea, pentru că nu este un sport fair-play”, spune Vasile Drăgușanu. Spre deosebire de alți bărbați, care consideră că armata făcută la 18 ani nu a fost altceva decît timp pierdut, directorul de la CET spune că instrucția specială de care a avut parte la cătănie i-a asigurat cea mai bună pregătire pentru supraviețuire. (Cezara DUȚĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.