Discretul Cristi Ciocoiu

Administrator

Printre cei care, la sfîrșitul săptămînii trecute, au jucat primele meciuri pe terenul sintetic de la Barați s-a aflat și Cristi Ciocoiu (foto), fosta vedetă a Stelei și a celor de la FCM Bacău. Poate cu cîteva kilograme în plus, fostul atacant nu și-a pierdut, însă, simțul porții, cîteva șuturi expediate, fie și într-un meci mai mult decît amical, amintind de golurile înscrise în poarta englezilor de la Aston Villa. Totul nu este, însă, decît amintire, pentru că, acum, Cristi Ciocoiu evită să și vorbească despre lumea fotbalului. „Nu știu dacă mai interesează pe cineva ce face Cristi Ciocoiu. Apoi, prefer ca, cel puțin pentru moment, să păstrez o oarecare distanță față de lumea fotbalului. Orice aș spune sau aș face, s-ar putea interpreta, mai ales că, cel puțin la Bacău, situația este așa cum este. Asta nu înseamnă, însă, că exclud posibilitatea revenirii, într-o zi, în fotbal”, a spus Cristi Ciocoiu atunci cînd i-am propus un interviu. Altfel, fostul atacant a admis că, el și fratele lui, nu mai sînt reprezentanți Opel în Bacău după ce au vîndut afacerea numită „Opel Gesara”. (Eduard CUCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.