Deși cei peste 2.200 de locuitori ai comunei Colonești ar fi trebuit ca din această vară să beneficieze, în sfîrșit, de un cabinet medical corespunzător, ei vor trebui să mai aștepte mult și bine pînă ce visul lor și al cadrelor medicale care se ocupă de sănătatea lor să se realizeze. Inițial, conducerea Primăriei Colonești ne-a asigurat că din această vară dispensarul va fi mutat într-o fostă brutărie. Acum, administrația locală nu este sigură nici că la toamnă va reuși să finalizeze amenajarea spațiului. „în iulie vom face o rectificare de buget. Se vor lua bani de la cultură și se vor da pentru dispensar. Lucrările care nu au necesitat bani au fost făcute deja. Noi sperăm ca în toamnă să-l mutăm”, declară Smaranda Vînău, secretarul Primăriei Colonești. Clădirea în care funcționează în prezent dispensarul abia se ține pe picioare. Partea din spate s-a dărîmat demult, iar cea din față nu mai rezistă pînă la iarnă. De altfel, Inspectoratul pentru Construcții i-a și retras imobilului autorizația. „Dacă nu se va termina amenajarea spațiului, la iarnă nu vom avea unde să acordăm consultații pacienților”, ne-a spus doctorița Carmen Elena Dumitriu, medic de familie în Colonești. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.