Băcăuanii care au făcut luna aceasta imprudența de a se prezenta la Sucursala Bacău a Distrigaz Nord, din strada Mihai Eminescu, între orele 12.00 și 13.00, pentru a plăti factura au avut surpriza de a nu găsi la ghișeu casiera. Mai bine zis, aceasta, chiar dacă era, a refuzat să le încaseze contravaloarea facturii pe motiv că în intervalul de timp respectiv este în pauză, respectiv trebuie să predea banii. Ieri, în jurul orei 12.15, în fața geamului închis al ghișeului din clădirea Sucursalei așteptau peste zece persoane. Deși unele se așezaseră la rînd chiar înainte de ora 12.00, au fost nevoite să se înarmeze cu răbdare, pentru că abia după ora 13.00 le-au fost primiți banii. Oamenii erau revoltați cu atît mai mult cu cît programul s-a schimbat de la o lună la alta. „Ultima dată cînd am fost să plătesc, la fel mi s-a întîmplat. Programul era de la ora 7.30 pînă la ora 13.00, cu pauză între 13.00 și 14.00. Ghinionul meu a fost că m-am prezentat după 13.00 și a trebuit să stau o oră. Acum am zis că ajung înainte de pauză și, cînd colo, au schimbat programul. Este revoltător! Nu mai știi cum să faci ca să nimerești pe programul lor!”, ne-a spus Maria L. Pentru că se învoiseră de la serviciu doar o oră, multe persoane au renunțat să mai aștepte.
Am vrut să aflăm de la conducerea Sucursalei de ce a fost modificat programul, dar demersul nostru a fost zadarnic. De la sediul din strada Mihai Eminescu am fost orientați spre strada Vadul Bistriței, nr.40. „Domnul director tocmai a plecat acolo, la sediul nou”, ne-a spus dispecera de serviciu și ne-a dat chiar un număr de telefon la care putem să-l contactăm. De la sediul nou, însă, secretara tehnică ne-a răspuns că directorul Dumitru Olteanu nu este în birou și că, pînă se vor muta, și ceilalți șefi sînt greu de găsit. Pînă ce vom primi un răspuns la întrebarea noastră, să adăugăm că nu este prima dată cînd consemnăm că cetățenii sînt nemulțumit de programul de funcționare a ghișeelor Distrigaz, el suprapunîndu-se în cea mai mare parte cu programul de lucru al agenților economici. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.