Societatea Distrigaz Nord efectuează, odată la doi ani, verificarea instalațiilor de utilizare a gazelor naturale în gospodăriile populației. Scopul acestor verificări – se arată într-un comunicat de presă al societății – este unul preventiv, pentru evitarea accidentelor nedorite, care pot apărea în cazul unor defecțiuni la instalațiile de utilizare. Verificările se efectuează în baza unui plan anual. Specialiștii vor face verificările instalațiilor de utilizare în baza documentațiilor din arhiva tehnică a societății Distrigaz Nord. Din acest motiv, în conformitate cu Normele tehnice pentru proiectarea și executarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale, consumatorul este obligat să permită accesul echipelor specializate ale societății Distrigaz. În cazul în care se găsesc instalații improvizate sau ilegal instalate, societatea are obligația să închidă și să sigileze instalația, urmînd ca beneficiarul să solicite la sediile Distrigaz Bacău efectuarea demersurilor pentru intrarea în legalitate în termen de 30 de zile. În acest sens, după obținerea aprobării pentru debitul necesar, beneficiarul se poate adresa pentru proiectarea și execuția lucărilor atît societății Distrigaz Nord, cît și altor firme autorizate de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Gazelor Naturale pentru proiectare și execuție.
Sistarea gazelor naturale în imobil se face numai în cazul în care instalația depistată constituie un real pericol pentru funcționarea în condiții de siguranță.
La rîndul său, societatea trebuie să anunțe fiecare consumator cu 24 de ore înainte cu privire la intenția de efectuare a verificărilor la instalațiile care funcționează cu gaze naturale. Consumatorii pot solicita echipelelor Distrigaz lista cu operațiunile care trebuie efectuate în mod obligatoriu la verificarea periodică a instalațiilor. (Petru DONE)
Lasă un răspuns