înfrîngere onorabilă
n Poli Iași – Aerostar Bacău 2-0 (0-0), în primul meci amical din această vară
Divizionara C Aerostar Bacău a spart, miercuri, gheața meciurilor amicale susținute de echipele băcăuane. Deși au început pregătirile de abia de trei zile, elevuii lui Costel Cîmpeanu nu s-au făcut de rîs în meciul susținut, la Iași, în compania gazdelor de la Poli. Pînă la urmă, diferența de eșalon, dar și de pregătiore și-a spus cuvîntul și gazdele au învins cu 2-0 (0-0). Reușitele gazdelor au venit, însă, în a doua parte a meciului, ieșenii înscriind prin Pălimariu (64′) și Irinel Ionescu (89′). Băcăuanii au început în formula Brînză – Avădanei, Andronache, Constantin – Farcaș, Ciupercă, Dragotă, Boțoc, Petrea, Movileanu – Ghinga, antrenoirul Costel Cîmpeanu rulînd, pe parcurs, tot lotul avut la dispoziței. De altfel, Burebista s-a arătat, la final, mulțumit de evoluția elevilor săi. „Rezultatul e destul de bun, în condițiile noi sîntem de abia în a treia zi de pregătire, iar ieșenii evolează în divizia A. M-a mulțumit, în primul rînd, concentrarea și ambiția de care au dat dovadă băieții”, ne-a declarat principalul Costel Cîmpeanu. Din păcate, Gabi Petrea s-a ales, în urma meciului de la Iași, cu o ușoară accidentare la gleznă, în timp ce Dragomir nu a jucat de loc după ce o mai veche ruptură musculară suferită de acesta a recidivat. Luni, 10 iulie, „aviatorii” vor urca în cantonamentul montan de la Mestecăniș, nu înainte de adisputa, de la ora 11,00, o a doua partidă amicală cu divizionara B Cetatea Suceava. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.