A venit și rîndul femeilor să rămînă fără permis de conducere, după o lună în care polițiștii băcăuani au identificat mai mulți conducători auto bărbați sub influența băuturilor alcoolice. Alcoolul i-a dat curaj Marilenei B., de 46 ani, din Bacău, să se urce la volanului autoturismului Toyota, în seara zilei de 11 februarie. O patrulă de siguranță publică i-a scurtat drumul femeii, oprind-o pe strada Oituz pentru un control de rutină. Aparatul etilotest a arătat o concentrație de 0,99 miligrame de alcool pur în aerul expirat. Femeia a fost condusă la Spitalul Județean de Urgență pentru a i se recolta probe de sînge în vederea stabilirii alcolemiei. Marilena B. s-a ales cu dosar penal, iar permisul de conducere i-a fost reținut. într-o situație asemănătoare s-a aflat și Vasile B., de 39 ani, care a fost oprit de polițiști pe DN 15. Bărbatul conducea un autoturism Dacia și avea o alcolemie de 0,75 miligrame de alcool pur în aerul expirat. (Ramona IONESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.