Cu mai puțin de un an înainte de momentul aderării la Uniunea Europeană, marea majoritate a spitalelor din județ sînt departe de a îndeplini cerințele directivelor acesteia. De altfel, și legislația sanitară românească privind condițiile de autorizare a spitalelor este de acum cinci-șase ani. Singurul pas care s-a făcut spre conformarea la normele europene a fost cel pentru închiderea incineratoarelor (crematoriilor), deoarece nu corespund directivelor de mediu. De la 1 ianuarie, măsura s-a pus în practică la Spitalul Județean de Urgență (SJU), la Spitalul Municipal Onești și la Spitalul TBC. Pînă la 31 decembrie 2006 urmează să se încadreze în aceeași condiție și celelalte spitale. în rest, totul se derulează după vechile norme și procedee, românești. întrebat dacă legislația sanitară românească a fost aliniată la normele europene și dacă spitalele sînt preocupate să se încadreze în acestea, directorul adjunct al Direcției de Sănătate Publică, doctorul Marin Buștuc, ne-a răspuns: „Dacă ne gîndim la Directivele Europene? Ce să zic? Noi sîntem reticenți și la ce este acum ca legislație! Deocamdată, aceasta este aplicabilă în sistemul actual. Nu s-au făcut prea multe intervenții la ea, ca să ne afiliem”. Nici la SJU nu se cunosc standardele europene. „întîi să vedem cerințele, pentru a face o comparație. Trebuia să vină cineva la noi, de la Iași, în această săptămînă, cu standardele europene. Chiar eram curioși să vedem unde ne plasăm. Dar din cauza vremii nu a mai ajuns. Noi avem atinse punctele din actele normative ale Ministerului Sănătății, dar dacă ne raportăm la cerințele europene, nu știm dacă vom mai sta la fel”, ne-a declarat Natalia Jicmon, director de îngrijiri medicale la SJU.
Programele de conformare nu se respectă
Deși toate cele opt spitale din județ sînt autorizate sanitar, numai unul, respectiv Spitalul „Polimed” din Podu Turcului, care este privat, corespunde în totalitate normelor sanitare în vigoare, ba, mai mult, și celor din Uniunea Europeană. Dintre spitalele publice, singurul care este aproape de ceea ce înseamnă unitate medicală europeană este Spitalul Municipal Moinești. „Acesta a respectat niște norme europene, nu a avut modificări de structură. în rest, toate s-au extins, au schimbat circuitele. Spitalul Județean de Urgență a fost construit numai pentru patru secții și acum are peste 20. Ce s-a făcut, în general, și la celelalte spitale, sînt improvizații”, declară doctorul Buștuc. în fiecare an, unitățile spitalicești publice au primit autorizația condiționate de îndeplinirea unui Program de conformare, ele avînd mai puține sau mai multe probleme de rezolvat. La fel s-a procedat și pentru anul acesta. „Din 1990 încoace, tot dăm autorizație cu program de conformare. Stabilim ceva de fiecare dată și, în final, constatăm că nu s-a rezolvat decît în parte. De ani de zile mergem cu programe de conformare care nu se respectă”, mai spune doctorul Marin Buștuc.
Pași timizi pentru aliniere
Marea majoritate a măsurilor prevăzute în toate cele șapte programe de conformare au ca termen de rezolvare sfîrșitul acestui an. în cele mai multe sînt măsuri care nu impun eforturi deosebite și s-a trecut deja la rezolvarea lor. Spitalul Județean de Urgență a început să reabiliteze secțiile care nu îndeplineau nici condiții minime. La Dermatologie au fost demarate deja lucrările, în cîteva zile vor fi terminate. Sînt aproape de finalizare lucrările la secțiile Chirurgie Plastică, Boli Infecțioase Adulți și Psihiatrie. Au fost renovate Oncologia și ORL-ul, iar în Blocul Medico-Chirurgical au fost realizate aceleași lucrări, de sus pînă jos, la grupurile sanitare. Și urmează celelalte spații care necesită igienizarea. Alte lucrări, însă, reclamă timp și bani mulți. Dintre cele 14 săli de operație, SJU a reușit să amenajeze și să doteze, conform normelor europene, doar două. Restul, arată aproape la fel ca acum 30 de ani, cînd a fost dat în folosință spitalul. Pentru a se ridica la nivel european, trebuie dotate cu cinci aparate de anestezie performante, un aparat radiologic cu lanț TV pentru chirurgie ortopedică, electromotor chirurgical ortopedic, cinci electrocautere chirurgicale, patru aspiratoare electrice chirurgicale, șase lămpi scialitice și șase mese de operație. Și acesta este un minimul. Pentru amenajarea și dotarea modernă a sălilor de operație, spitalului îi trebuie cel puțin 15 miliarde lei, sumă pe care nu are de unde să o ia. Și celelalte spitale au nevoie de aparatură performantă. Dotarea cu aceasta cade în sarcina Ministerului Sănătății. Deocamdată, însă, acesta nu i-a repartizat Direcției de Sănătate Publică, pentru aparatura din spitale, nici un leu. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.