Seria I a eșalonului doi își consumă astăzi, cu începere de la ora 11,00, ultima etapă. O rundă care contează doar pentru statistici și care va consfinți oficial ceea ce se știa, de fapt, de cîteva săptămîni: FC Vaslui va evolau la anul, în premiră, în divizia A, în timp ce Unirea Focșani, FC Ghimbav și Politehnica Timișoara vor lua calea eșalonului trei. în ceea ce privește pe Petrolul Moinești, aceasta va încheia campionatul cu un meci la Botoșani. O partidă care, cel puțin teoretic, nu mai are nici o importantă, date fiind locurile călduțe ocupate în clasament de cele două formații. Totuși, antrenorul Dan Moței va deplasa la Botoșani tot lotul și se gîndește că ar fi excelent să scoată un rezultat cît mai bun. „Nu vom merge, în nici un caz, în excursie. Dacă am jucat pînă acum, de ce nu am face-o și acum, mai ales că vrem să ne păstrăm locul cinci și la final”, a spus Dan Moței. Din lot va lipsi Toma, care este în continuare accidentat, dar marea problemă a moineștenilor rămîne lipsa banilor, restanțele financiare către jucători nefiind achitate nici acum. De altfel, vîntul care bate prin visteria Petrolului i-a determinat pe moineșteni să plece la Botoșani de aioa în cursul dimineții de azi. Programul complet al etapei: Laminorul Roman – Altay Constanța, F.C. Botoșani – Petrolul Moinești, Dacia Unirea Brăila – Precizia Săcele, FC Ghimbav – Ceahlăul Piatra Neamț, Callatis Mangalia – FCM Tîrgoviște, F.C. Vaslui – Gloria Buzău. Meciul Dunărea Galați – Uniorea Focșani va fi omologat cu 3-0 în favaorea gazdelor, focșănenii fiind exclusși din campionat, în timp ce partida Politehnica Timișoara – Midia Năvodari 1-2 s-a disputat în devans. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.