Preconizată pentru ieri, 1 iunie, întoarcerea doctoriței Ileana Tudoran pe postul de medic șef la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Bacău a fost amînată pentru jumătatea lunii. „Sîntem în tratative. Am considerat, totuși, că trebuie să-i acord un răgaz conducerii Casei de Sănătate să-i găsească un alt loc de muncă doctorului care deține acum postul de medic șef. Voi reveni în data de 15 iunie. Hotărîrea instanței a fost dată în 17 mai, cu termen de punere în aplicare de 30 de zile de la pronunțare”, ne-a spus doctorița Tudoran. în ce îl privește, directorul CAS Bacău, doctorița Maria Tioc, declară: „Deocamdată la noi s-a depus un certificat de soluție de la instanță, nu avem hotărîrea ei. Cînd o vom primi, o vom respecta”. în replică, doctorița Ileana Tudoran susține: „Certificatul de soluție are valoare juridică”. Amintim că în urmă cu 10 luni doctorița Tudoran a fost eliberată din funcția de medic șef al CAS Bacău pe motiv că acest post a fost restructurat. Medicul a atacat în instanță decizia conducerii Casei de Sănătate și a cîștigat „definitiv și irevocabil”. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.