• Cătălina și Marius Albu se pregătesc să facă ocolul Pămîntului pe mare • îmbarcați pe yacht-ul proprietate personală, soții Albu vor naviga timp de șase luni, alături de unul dintre cei mai buni prieteni, Elemer Janos • în luna mai a anului viitor, cînd va ancora în portul Tomis, Marius Albu își va trece în palmares cel de-al doilea înconjur al lumii cu yacht-ul
Soții Cătălina și Marius Albu din Bacău au luat startul într-o nouă aventură. După ce la începutul acestui an și-au împlinit dorința de a urca împreună pe cel mai înalt vîrf din America de Sud, Aconcagua, de data aceasta expediția lor se va desfășura la timona unei ambarcațiuni cu pînze. Yacht-ul Phoenix, construit la începutul anilor ’90 de băcăunul Marius Albu îi așteaptă acum la Singapore, oraș din care va începe călătoria. Pentru băcăuanul de 46 de ani, călătoria nu va fi o premieră, întrucît în 1996, la bordul aceluiași yacht, a devenit primul român care a făcut înconjurul lumii pe mare. Însoțit de soția sa, Cătălina, care îl urmează de doi ani nu doar pe munte, ci și în toate călătoriile pe mare, Marius Albu va naviga de data aceasta alături de încă un coechipier. Elemer Janos, harghitean din Lacu Roșu, este un vechi prieten al familiei pentru care aventura este, deocamdată, sinonimă doar cu alpinismul. Întîmplările de pe mare povestite de Marius și Cătălina în timpul lungilor șederi în Lacu Roșu i-au trezit interesul harghiteanului, iar cererea de a-i urma pe cei doi temerari băcăuani i-a fost aprobată pe loc.
Cu bagajele pline cu haine pentru vreme caniculară și cu doar cîteva obiecte de îmbrăcăminte pentru vînt și ploaie, Cătălina, Marius și Elemer au plecat ieri spre Singapore. La această oră, ei se află deja pe yacht-ul care timp de o săptămînă va fi supus verificărilor și reparațiilor necesare înainte de plecarea în călătorie. „Yacht-ul a rămas în Singapore după ultima noastră călătorie pe mare, pornită din Australia. Acum vreau să aducem barca acasă, reeditînd primul înconjur al lumii pe care l-am făcut în ’96. Atunci a durat aproape doi ani, pentru că am fost nevoit și să muncesc în timpul acesta, dar acum avem timp suficient să și vizităm zonele turistice în care vom face escale”, ne-a explicat Marius Albu. Escalele echipajului pornit pe mare să facă ocolul Pămîntului vor fi numeroase, dar primul dintre ele va fi un bun prilej de a vedea pe viu tradiții și obiceiuri exotice, exact în timpul în care cei rămași acasă se vor pregăti pentru sărbătorile de iarnă. „Prima escală va fi Thailanda, loc în care vom rămîne pe toată perioada Crăciunului și a Revelionului. Imediat după începerea noului an, ne vom continua călătoria pînă în Sri Lanka, iar, după o scurtă pauză, vom înainta spre Arhipelagul Insulelor Maldive”, ne arată Cătălina pe hartă. Aventura va continua pe lîngă coastele asiatice și africane, continente în apele cărora vor face alte cîteva escale. Un loc în care călătoria va fi întreruptă special pentru a vizita monumente istorice unice va fi Egiptul. După ce vor călca pămîntul faraonilor, soții Albu și prietenul lor se vor întoarce din nou pe yacht. „După ce vom trece canalul Suez, vom ajunge la Tel Aviv. Dacă expediția va decurge așa cum ne-am planificat, vom fi de Paște la Ierusalim. Vom sta acolo de sărbătorile pascale, iar apoi ne vom continua călătoria”, a mai spus Marius.
Pentru ca Paștele să fie sărbătorit cum se cuvine, Cătălina nu a uitat să pună în bagaj vopsea de ouă, asta ca să nu i se mai întîmple ca anul trecut, cînd a căutat toată Australia o linguriță de vopsea pentru înroșitul ouălelor. După ce vor ieși din apele teritoriale ale Israelului, cei trei se vor îndrepta spre coasta Turciei și insulele grecești, iar după ce vor trece strîmtorile Dardanele și Bosfor și vor naviga în Marea Marmara se vor îndrepta încet, încet spre casă. „Probabil că vom ajunge în portul Tomis în luna mai și atunci vom încheia călătoria”, ne-a explicat Marius Albu. Echipajul românesc pornit să înconjoare lumea pe apă va naviga sub pavilionul Clubului Regal Român de Yachting, al căror membri au devenit din vara acestui an și soții Albu. (Cezara DUȚĂ)
Lasă un răspuns