Doi frați din comuna Măgirești, respectiv Ovidiu Plăvan, în vîrstă de 22 de ani, și Florin Plăvan, în vîrstă de 23 de ani, au fost identificați ca autori a trei spargeri de magazine. Respectivele spații comerciale se aflau în orașul Moinești, iar bunurile furate, cu precădere electronice, țigări sau cafea au fost în valoare de 30 milioane de lei. Parțial, o parte dintre acestea au fost recuperate de către polițiști la domiciliul celor doi unde fuseseră ascunse într-o anexă. Reținuți la poliție timp de 24 de ore, infractorilor li s-a întocmit dosar penal, iar Parchetul din Moinești a hotărît arestarea lor preventivă pe o perioadă de 29 de zile. Pentru comiterea infracțiunii de furt calificat cei doi hoți riscă pedepse cu închisoarea între 3 și 15 ani. (Mihai VIERIU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.